România va juca în perioada imediat următoare două meciuri importante din Grupa E de calificare la Campionatul Mondial din 2018 ce va fi organizat de Rusia. Dacă pentru jocul de pe 8 octombrie, din Armenia, tricolorii sunt deja pregătiți, Christoph Daum a fost nevoit să se întrebuințeze special și să își adapteze metodele pentru partida de pe 11, atunci când România va juca în Kazahstan de la ora locală 22:00, ora 19:00 la București.
Meciul va avea loc pe Astana Arena, un stadion ultramodern construit în 2009, cu o capacitate de 30.244 locuri și care are gazon sintetic. Astfel, Daum a organizat joi, cu o zi înaintea plecării pentru cele două deplasări, un antrenament riguros la Centrul FRF de la Buftea, acolo unde forul fotbalistic are la dispoziție un teren cu iarbă artificială în mărime naturală.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER