Gică Popescu a declarat luni, la Aeroportul Henri Coandă, că Ștefan Radu este unul dintre cei mai buni fundași din Italia și reprezintă o soluție pentru echipa națională a României. „E un lucru extraordinar dacă semnează prelungirea contractului cu Lazio. Înseamnă că evoluția lui este apreciată în Italia. Este la un club important, aflat pe locurile fruntașe ale clasamentului. La un meci a fost și căpitan de echipă, lucru foarte important. El trebuie să continue așa. Este unul dintre cei mai buni fundași din Italia și cred că ar fi o soluție importantă pentru prima reprezentativă”, a spus Popescu la sosirea din Italia, unde a petrecut sărbătorile de iarnă.
Fostul fundaș a menționat că ar fi benefic ca jucătorii de la echipa națională să se transfere în campionatele puternice din străinătate.
„Ar fi important să se realizeze transferuri către campionatele puternice din străinătate. Jucătorii din națională ar fi bine să se transfere în primul rând pentru că atunci ar veni cu un alt tonus, alt moral și ar fi benefic pentru prima reprezentativă„, a adăugat el.
Gheorghe Popescu speră ca „lucrurile frumoase” să continue la Universitatea Craiova și în returul Ligii I.
„Nu știu ce s-a mai întâmplat acolo, doar ce am auzit din presă. Sper ca lucrurile să fie în regulă. Păreau că acestea s-au îndreptat acolo prin venirea lui Pițurcă. Lumea a început să vină la stadion, jucătorii recăpătaseră încrederea pentru a face performanță și ar fi bine ca aceste lucruri frumoase să continue”, a mai afirmat Popescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER