Sondaj ProSport | Peste 20.000 de fani ai naționalei au decis: Dan Petrescu trebuie să-l înlocuiască pe Victor Pițurcă

  • Noul selecționer va fi român. Nu cred că negocierile vor pica„, a declarat astăzi Răzvan Burleanu, semn că FRF e pe punctul de a anunța cine va fi înlocuitorul lui Victor Pițurcă. Până atunci, fanii naționalei au avut ocazia să-și voteze favoritul într-un sondaj inițiat de ProSport, iar rezultatele sunt grăitoare
  • Peste 20.000 de microbiști au votat în sondajul inițiat de ProSport, „Pe cine vreți selecționer al naționalei României în locul lui Victor Pițurcă?”. 

Plecarea lui Victor Pițurcă în Arabia Saudită, la Al Ittihad, a lăsat liber postul de selecționer al României. Până în acest moment, se vehiculează cinci nume de antrenori care ar putea să-l înlocuiască pe acesta, iar ProSport și-a întrebat cititorii pe cine ar dori să conducă naționala. Cele șase opțiuni oferite de ProSport conțin patru antrenori români, unul străin și o variantă care îi exclude pe cei cinci și indică alți tehnicieni potriviți pentru postul de selecționer.

Din momentul în care a fost creat, adică imediat după ce Pițurcă a pus pixul pe contractul saudiților, și până acum, sondajul indică faptul că Dan Petrescu a strâns peste 34% dintre preferințele microbiștilor și ar fi favoritul fanilor. La mai bine de 9 procente distanță se află Cosmin Olăroiu, iar al treilea în topul tehnicienilor doriți să ne conducă spre EURO este Cosmin Contra.

Echipele antrenate și situația actuală a celor cinci nominalizați pentru postul de selecționer

Cosmin Olăroiu
Echipă actuală: Al Ahli
Echipe antrenate: Național, Steaua, Poli Timișoara, Al Hilal, Al Sadd, Al Ain

Dan Petrescu
Echipă actuală: Al Arabi
Echipe antrenate: Sportul Studențesc, Rapid, Wisla Cracovia, Unirea Urziceni, Kuban Krasnodar, Dinamo Moscova

Walter Zenga
Echipă actuală: liber de contract
Echipe antrenate: New England Revolution, Brera, Național, Steaua, Steaua Roșie Belgrad, Gaziantepspor, Al Ain, Dinamo, Catania, Palermo, Al Nassr, Al Nasr, Al Jazira

Ladislau Boloni
Echipă actuală: Al Khor
Echipe antrenate: Nancy, România (națională), Sporting Lisabona, Rennes, Monaco, Al Jazeera, Standard Liege, Al Wahda, Lens, PAOK

Cosmin Contra
Echipă actuală: Getafe
Echipe antrenate: Poli Timișoara, Fuenlabrada, Petrolul

 

Publicat: 17 10. 2014, 20:59
Actualizat: 17 10. 2014, 21:00