Sorin Cârțu îl critică pe Ianis Hagi. „Stai pe bancă dacă nu poți!” Cere ca FRF să intervină în privința lui Mirel Rădoi
Sorin Cârțu, președintele celor de la Universitatea Craiova, l-a criticat pe Ianis Hagi, toate acestea după declarația controversată a mijlocașului de după meciul cu Norvegia.
Mai mult, oficialul grupării din Bănie a transmis că FRF (Federația Română de Fotbal) ar trebui să intervină și să-l apere pe Mirel Rădoi. Mai mult, Sorin Cârțu crede că selecționerul echipei naționale nu trebuie să renunțe la banca tehnică a primei reprezentative.
Sorin Cârțu îl critică pe Ianis Hagi
„Mirel Rădoi nu trebuie să renunţe. Ar fi cea mai mare greşeală a lui. Nu trebuie să cedeze. A fost într-un fel forţat. Federaţia ar trebui să fie alături de el şi să încerce, dacă el are aceste gânduri, să îi schimbe gândurile. Aşa cum au insistat pentru a-l pune ca selecţioner, tot aşa trebuie să insiste în ideea în care Mirel să meargă mai departe, să îşi continue munca”, a declarat Sorin Cârţu.
„Alergi pentru minge când… I-a dat foarte bine răspunsul Rădoi. E clar că alergi după minge dacă nu poţi să o ţii tu. Dacă nu poţi să o faci, treci în altă parte, stai pe bancă dacă nu poţi să o faci din teren”, a mai spus preşedintele Craiovei.
România a pierdut ultimele 3 meciuri din octombrie
Echipa națională a României a pierdut cele trei meciuri jucate în luna octomrbie a anului 2020. Prima reprezentativă a fost eliminată de Islanda din barajul pentru EURO 2020, iar apoi a fost umilită la Oslo, scor 4-0, cu Norvegia. „Tricolorii” nu au avut noroc nici pe stadionul „Ilie Oană”, cu Austria, atunci când austriecii s-au impus cu 1-0.
România se află pe locul 3 în clasamentul din Liga Natiunilor, cu 4 puncte, după patru meciuri jucate. „Tricolorii” au bifat o victorie, o remiză și două înfrângeri și se află la 5 puncte în spatele Austriei și Norvegiei.