Spaniolii de la Marca reacționează după ce au vizionat golul lui Ianis Hagi din partida Israel – România, reușită ce a închis tabela de marcaj de la Felcsut, Ungaria, scor 2-1 în favoarea „tricolorilor”. Cum descriu ibericii golul marcat de mijlocașul lui Alaves.
Sâmbătă seară, 18 noiembrie, România a învins Israelul la Felcsut, scor 2-1 în penultima rundă a preliminariilor Euro 2024, iar mulțumită acestui succes, naționala noastră și-a asigurat prezența la turneul final din Germania.
Eran Zahavi a deschis scorul în Ungaria după doar două minute, însă „tricolorii” au reacționat rapid. În minutul 10, George Pușcaș a restabilit egalitatea cu o lovitură de cap. Golul victoriei a fost înscris tocmai în minutul 63, când Ianis Hagi a finalizat splendid cu stângul din interiorul careului.
Jurnaliștii de la Marca au fost cu ochii pe elevii lui Edi Iordănescu în partida de la Felcsut, iar la capătul celor 90 de minute au titrat: „România se înscrie la Campionatul European! Se califică direct după ce a învins Israelul”.
În ceea ce privește golul lui Ianis Hagi, ziariștii iberici au punctat:
„Egalul era suficient pentru ca România să-și facă rost de un bilet la Campionatul European, dar pentru orice eventualitate, în repriza secundă, Ianis Hagi, cu un șut grozav cu piciorul stâng din interiorul careului, a închis Israelului orice speranță de a obține o victorie, care le-ar fi ținut în viață și șansele la o eventuală calificare”, se mai arată pe MARCA.
În încheiere, jurnaliștii au amintit și de când nu a mai fost România prezentă la EURO: „La opt ani distanță de la ultima lor participare – Franța 2016 – vor reveni la un Campionat European”.
Ianis Hagi s-a numărat printre jucătorii care și-au făcut apariția la flash-interviu la scurt timp după fluierul final al partidei de la Felcsut, care a asigurat României prezența la Euro 2024.
„Suntem fericiți. Am spus că România este pregătită și am dovedit în seara asta că România a fost pregătită. Nu cred că am schimbat mult. Știam că trebuie să fim echilibrați. Suntem conștienți unde suntem, am gestionat bine momentele. Am reușit în seara asta din nou să o facem. Știam că trebuie să ne continuăm planul și știam că o să vină și golurile. Sincer, nici nu mai știu cum a ajuns mingea la mine.
(n.r. întrebat dacă crede în coincidențe: Anghel Iordănescu și Gheorghe Hagi au calificat România în urmă 30 de ani, acum copiii lor, Edi și Ianis…) În coincidențe nu cred, cred în destin. Îți faci destinul așa cum muncești zi de zi. Mister este un muncitor, noi am avut de mici mentalitatea că putem să ne batem de la egal la egal cu orice echipă. Cum am spus-o, România a fost pregătită și cred că suntem pe merit la turneul final.
Rămâne să jucăm acum pe Arena Națională cu un stadion plin, încercăm să îi facem fericiți pe oameni, dar clar să fim pe primul loc este un avantaj”, a spus Ianis Hagi, la Prima TV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER