Spaniolii schimbă programul, speriați de atentantele teroriste. Antrenamentul oficial NU va mai fi deschis publicului. Vor fi controale pirotehnice la stadion. Ce trebuie să știi dacă mergi la meci

  • UPDATE: Antrenamentul oficial de sâmbătă seară, al Spaniei, nu va mai fi deschis publicului, așa cum se anunțase inițial, la cererea ibericilor.
  • Cei care asigură securitatea amicalului de gală vor controla toate mașinile care vor intra în stadion și îi sfătuiesc pe spectatori să vină fără rucsacuri la stadion.

Oficialii Federației Spaniole i-au informat pe organizatorii amicalului de la Cluj Napoca, de faptul că nu mai doresc să permită accesul publicului la antrenament. Inițial ședința oficială de pregătire, de sâmbătă, ora 19:30 a fost anunțată ca fiind deschisă publicului. Din pricina atacurilor teroriste din Belgia, oficialii Federației din Spania au decis, împreună cu organizatorii să închidă acest antrenament, care ar fi necesitat măsuri severe de securitate.

Controale anti-atac terorist

Astfel de măsuri vor fi luate înaintea și în timpul partidei de duminică. Vor fi detașate inclusiv trupe Anti-Tero, iar mașinile care vor intra în parcarea de sub stadion vor fi controlate să nu aibă explozibil. „La mașini se va face un control pirotehnic tocmai în ideea aceasta, de evitare a oricărui pericol în ce privește actele teroriste. La acest control urmând să fim sprijiniți de către o firmă din Sibiu, care va aduce și șase câini specializați”, a declarat comandatul Poliției Cluj, Marcel Bonțidean, în cadrul unei conferințe de presă.

Și controlul corporal al spectatorilor va fi mai amănunțit decât de obicei. Peste 800 de oameni de ordine, jandarmi și polițiști vor asigura securitatea la meciul considerat unul cu grad ridicat de risc.

Articol scris de Vlad Măcicășan



Spania va susține sâmbătă, de la 19:30 antrenamentul oficial, la care intrarea va fi liberă și care va fi deschis în întregime. Atentatele de la Bruxelles a determinat organizatorii partidei să suplimenteze și măsurile de siguranță din jurul hotelului.

Cei care nu au reușit să-și achiziționeze bilet la meciul campioanei europene, de la Cluj Napoca, vor avea totuși șansa să vadă pe gazon supervedetele ibericilor. Delegația Spaniei va ateriza la Cluj vineri, la ora 20:30, iar sâmbătă, de la 19:30 va susține antrenamentul oficial. Selecționerul Vicente Del Bosque a acceptat ca antrenamentul oficial de sâmbătă să fie deschis publicului. Asta spre deosebire de Anghel Iordănescu, care se pare că va permite doar 15 minute accesul publicului, la antrenamentul naționalei României.

„Grad ridicat de risc”

Evenimentele de la Buxelles și audiență ridicată i-au pus în gardă pe cei care vor asigura securitatea la partida de duminică seară. Măsurile de securitatea ridicate vor începe încă de vineri seara, când naționala Spaniei va ateriza la Cluj. În jurul hotelului vor patrula efective importante de jandarmi, polițiști și agenți de pază. „Sunt foarte atenți în privința securității, cum sunt și cei de la FRF. Securitatea a fost sporită din cauza evenimentelor din Bruxelles”, a spus Dafina Suciu, marketing director la hotelul care va găzdui delegația spaniolă. „În jurul hotelului unde va fi cazată naționala Spaniei vor fi echipaje care vor patrula, atât de jandarmi cât și de polițiști”, a spus și Anda Pop, purtătorul de cuvând al Jandarmeriei Cluj.

Partida va fi considerată cu grad de risc ridicat. „Vor fi 300 de Jandarmi, care vor asigura ordinea la meci, în colaborare cu Poliția și cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Este considerat un meci cu grad ridicat de risc, datorită numărului mare de spectatori care vor fi prezenți pe stadion”, a spus Anda Pop.

Publicat: 25 03. 2016, 13:48
Actualizat: 25 03. 2016, 13:49