„Sper să nu se întâmple asta și în iunie, e ceva ce nu-mi pot explica”. Contra a descris victoria cu Feroe și a explicat de ce l-a trimis în tribune pe Mitriță: „Așa ceva nu voi accepta niciodată!”
Cosmin Contra (43 de ani) a apărut mulțumit la interviul de după România – Feroe 4-1 în etapa a doua a preliminariilor pentru EURO 2020, a transmis că vrea să fie ferit de accidentări la următoarea reunire, apoi a încercat să explice de ce l-a lăsat pe Alex Mitriță (23 de ani) în tribune la meciul de la Cluj-Napoca.
„Se pare că am avut puțin noroc, am înțeles că a fost un meci nebun la Oslo, e bine că s-a terminat egal și acum meciul nostru de la Oslo devine important din toate punctele de vedere. Trebuie să facem un meci bun cu Suedia acasă, să încercăm să câștigăm și să continuăm drumul spre calificare. Aveam nevoie de jucători ofensivi pe benzi, de mijlocași care să intre bine în interior și să elibereze spațiile fundașilor laterali. Cred că am intrat puțin nervoși sau prea precipitați, voiam să dăm gol din primele minute și asta a făcut ca în primele 15 minute să nu avem limpezine, dar apoi băieții s-au liniștit. Mă bucur că au avut atitudine și că au înțeles că trebuie să stăm în jumătatea adversă”, a început discursul lui Contra, care s-a plâns de desele accidentări suferite: „Benzar a suferit o întindere, nu am vrut să riscăm cu el știind că Ianis intră foarte bine. A făcut-o bine, a avut două ocazii, îmi pare rău că nu a marcat. A fost o seară bună, trebuie să analizăm, pentru că au fost și anumite greșeli. Cred că și băieții au simțit nevoia unei victorii, au fost criticați după înfrângerea cu Suedia și au dorit să joace foarte bine azi. E ceva ce nu-mi pot explica, am avut foarte multe probleme. Paul Anton a simțit ceva la inghinali, Benzar a ieșit la pauză, au fost foarte mulți cu probleme. Sper că în iunie să nu se mai întâmple lucrul ăsta pentru că în Norvegia va fi mai greu decât cu Suedia”.
„Am nevoie de jucători care să dea totul”
„Cu Mitriță a fost…o chestie internă! O chestie internă, să nu se speculeze…Am luat datele InStat și ce am văzut în cifrele premergătoare meciului m-a făcut să-l las pe Mitriță în tribune. Am nevoie de jucători care să dea totul! Dacă joacă bine la echipa de club și va veni la parametri fizici mai buni decât a venit acum, de ce să nu fie convocat? Nu sunt ranchiunos, accept anumite lucruri, dar nu accept niciodată ca un jucător, indiferent de numele lui, să nu vină așa cum trebuie la echipa națională”, a spus Contra, despre Mitriță, pentru ca mai apoi să se refere la posibilul transfer al lui Răzvan Marin la Ajax Amsterdam: „Dacă Răzvan Marin ar ajunge la Ajax, ar fi încă un pas spre revenirea jucătorilor noștri la cluburile foarte mari. Poate ar fi un prim pas ca jucătorii tineri să facă și ei pasul spre echipele de top”, a declarat Contra, pentru ProTV, la finalul meciului.