„Sper să vină cât mai curând un gol și pentru națională!”
După evoluțiile entuziasmante de la Universitatea Craiova din ultima vreme, Florin Costea vrea să își demonstreze valoarea și la echipa națională.
Atacantul oltenilor a declarat că speră să reușească să înscrie și în tricoul naționalei și crede că în cazul unei remize cu Serbia șansele noastre la calificare se diminuează.
"Vom avea șanse mai puține de calificare dacă vom face un egal, dar noi ne gândim numai la victorie. Sunt foarte fericit că am jucat bine cu CFR și că sunt aici. Voi încerca să demonstrez pe viitor că pot mai mult. Sper să vină cât mai curând un gol și la națională. Dacă domnul Pițurcă va apela la mine, voi intra și voi încerca să înscriu.", a declarat Florin Costea într-o conferință de presă.