Spionul lui Edi Iordănescu dezvăluie care a fost cea mai mare greșeală pe care Murat Yakin a făcut-o în războiul cu România. „Acolo a pierdut totul!” | EXCLUSIV
Aurică Țicleanu a dezvăluit pentru ProSport care a fost cea mai mare greșeală pe care Murat Yakin a făcut-o în lupta cu România în preliminariile EURO 2024.
Fostul mare jucător al Craiovei „Maxima”, Aurică Țicleanu, 64 de ani, 44 de selecții pentru echipa națională, a vorbit pentru ProSport despre lupta pe care România a dus-o în campania de calificare la EURO 2024 și ne-a dezvăluit de ce crede el că Elveția a pierdut bătălia în fața românilor.
Țicleanu este convins că Elveția a plătit tribut în aceste preliminarii din cauza aroganței și pentru faptul că Murat Yakin i-a luat de sus pe elevii lui Edi Iordănescu și a decis ca în meciul tur cu România, 2-2, atunci când gazdele conduceau cu 2-0, să schimbe vedetele naționalei sale.
„Aroganța se plătește cel mai scump în viață!”
Aurică Țicleanu a mai spus pentru ProSport că elvețienii și Murat Yakin s-au considerat câștigătorii grupei încă de când și-au aflat adversarii după tragerea la sorți.
„V-am mai spus și cu altă ocazie că am avut sarcină de lucru de la Edi Iordănescu urmărirea Elveției în aceste preliminarii, iar ei au plătit scump pentru aroganța lor față de România. Incă după tragerea la sorți au crezut că această grupă este pentru ei doar o plimbare prin parc. Au crezut că, dacă sunt sfert finaliști de campionat european și au jucat optimi la ultimul mondial, atunci vor defila în fața României, Israelului, lui Kosovo și Belarus. Iar cu Andorra nici nu mai încăpea în discuție.
Dar jocul Elveției a început să scârție încă din a doua repriză cu Andorra. Iar în plus de acest lucru, aroganța asta a lor i-a costat scump. Dacă mai durau vreo două meciuri aceste preliminarii, vă spun că nici locul 2 nu-l mai prindeau în grupă”, a spus Aurel Țicleanu.
„Elveția a început preliminariile cu 700 de pase pe meci le-a încheiat cu puțin peste 450 de pase și cu o posesie mai lentă!”
În continuare, Țicelanu ne-a vorbit și despre o mare greșeală a lui Yakin: „Elveția a început să se zguduie din temelii după egalul cu România. Acele două goluri primite de la Mihăilă în finalul meciului au făcut ca jucătorii lor să nu își mai revină. Au fost loviți în moalele capului. Nu au mai invins apoi Belarus, Israel, Kosovo și nici pe noi la retur. Și nici acum probabil nu realizează că au terminat pe locul 2 în grupă. Să vă mai spun un lucru. Elveția a început aceste preliminarii cu un joc de 700 de pase pe meci. Apoi, ceva s-a întâmplat și pasele pe meci începuseră să scadă la 600, 500, iar cu România au avut puțin peste 450 de pase, plus că ritmul de pasare era din ce în ce mai lent. Nu a mai existat acea accelerare.
Iar Murat Yakin s-a crezut învingător la 2-0 în partida tur cu România, Elveția ratase ocazie după ocazie, și a schimbat vedetele lor. Această decizie a fost cea mai mare greșeală a lui. Apoi omul nu a mai înțeles nimic, după ce s-a trezit egalat în finalul meciului. Aroganța asta a lui i-a costat rău de tot, plus că el a avut și niște conflicte interne cu elevii lui”, a precizat Țicleanu.