Stadionul care și-a regăsit trecutul!** Povestea celui mai interesant monument sportiv din Amsterdam

Stadionul Olimpic din Amsterdam a găzduit primul meci al României în Olanda: o înfrângere cu 2-0 în fața echipei conduse de Johan Cruyff

O societate normală trebuie să știe să facă loc trecutului în viața ei aflată într-o continuă și rapidă dezvoltare. Olandezii au învățat asta, deși, la un moment dat, erau la un pas să-și distrugă una dintre cele mai de preț amintiri: Stadionul Olimpic, construit special în 1928 pentru Olimpiadă, și locul care a intrat în istorie datorită faptului că a fost primul în care flacara J.O. a ars pe toată durata competiției.

Stadionul Olimpic din Amsterdam le trezește amintiri și românilor. La Olimpiada din 1928, țara noastră a fost reprezentată de o mână de atleți și scrimeri, asta pentru că alte discipline, cum ar fi tenisul, rugby-ul sau tirul nu au mai figurat în programul Jocurilor Olimpice. Singurul sportiv român care s-a remarcat în Olanda a fost scrimerul Mihai Savu, cel care s-a oprit în semifinalele competiției.

Tot pe Olimpicul de la periferia Amsterdamului a avut loc și prima vizită a naționalei României în Olanda. Echipa lui Dobrin sau Florea Dumitrache pierdea în 1970 în fața încântătorului Johan Cruyff, cel care marca, de altfel, singurele două goluri ale meciului. Era un amical de gală, ultimul al anului în care tricolorii jucaseră și la Campionatul Mondial din Mexic. Acum, după 43 de ani, România vine în Olanda doar cu speranța că ar putea ajunge la un Mondial.

Stadionul care s-a întors în timp

În momentul disputării partidei Olanda – România din urmă cu 33 de ani, Stadionul Olimpic avea o capacitate de 64.000 de locuri și era locul în care Ajax juca meciurile de pe teren propriu. ArenA, stadionul cu formă de mall pe care „lăncierii” și naționala Olandei joacă astăzi, nu exista nici măcar la nivel de plan. Acum, Olimpicul din Amsterdam are 22.000 de locuri. Diferența de 42.000 de mii a dispărut în ani într-un exercițiu de protejare a valorilor pe care olandezii, deși cu probleme, au reușit să-l ducă la bun sfârșit.

„Demolăm și facem case!”

În urmă cu 27 de ani, autoritățile locale din Amsterdam anunțau demolarea stadionului Olimpic. Pretextul era unul cu iz populist: „Trebuie să facem loc pentru case!”. Nu conta că în joc era un simbol al orașului. Pentru salvarea arenei, în scurt timp s-a pus în mișcare cea mai amplă campanie publică văzută până atunci în Olanda. În fruntea ei, un influent om de afaceri din Amsterdam, Piet Kranenberg, CEO-ul de atunci al Heineken: „E inadmisibil să dărâmi un monument național. În trecut, acest lucru s-a mai întâmplat o singură dată. Dar atunci era doar o casă din Vlissingen”. Stadionul a stat în stand-by în următorii 12 ani, fără ca nimic notabil să se întâmple. Apoi, Kranenberg și-a atins scopul și municipalitatea și-a dat acordul ca stadionul să rămână în picioare.

Arată la fel ca în 1928

Stadionul Olimpic a fost transformat în muzeu și redeschis publicului în 1997. Dar transformarea nu a constat doar în adăugarea unor semne pentru intrare și ieșire, ci a fost una revoluționară. Una care încântă. Cu fonduri de 24 de milioane de dolari, arena a fost adusă la stadiul inițial, cel din 1928, anul în care a găzduit Jocurile Olimpice. Al doilea inel de scaune a dispărut, iar interiorul a fost refăcut să arate exact ca originalul. Acum, pentru 6 euro, oricine poate avea parte de „Experiența olimpică”, așa cum îi spun olandezii. Zidurile înalte de cărămidă și tunelul pe care sunt puse panouri cu eroii Olimpiadei din 1928 te conduc până la intrarea în muzeul propriu-zis. Asta pentru că, prin aspectul său, tot stadionul e un muzeu. În interior, sub una dintre tribune, sunt obiecte aparținând sportivilor din urmă cu aproape 90 de ani. Sau o gheată de fotbal din 1960, cu vârful ei din lemn și cuie pe post de crampoane. E o bucată din istoria Amsterdamului, una la care olandezii n-au renunțat.

În 1978, stadionul Olimpic a găzduit meciul de retragere al lui Johan Cruyff: Ajax – Bayern München 0-8

24 de milioane de dolari, bani veniți din fonduri publice sau de la sponsori, s-au cheltuit pentru aducerea stadionului în forma sa inițială, cea din 1928