Stadionul nu va fi plin la meciul cu Franța!** „Am rămas cu 2.000 de bilete, dar preferăm să nu le mai dăm!” MOTIVUL pentru care s-a SISTAT vânzarea
Aproape 3.000 de români și-au cumpărat tichete cu o zi înainte de meci. Din cauza cozilor imense, firma Danco Pro a sistat vânzările, lăsând 2.000 de bilete pe stoc
Românii au încercat să-și achiziționeze bilete pe ultima sută de metri, însă sistemul de vânzare a tichetelor pe internet le-a dat planurile peste cap. Sute de fani au stat ieri ore în șir în fața sediului firmei Danco Pro, pentru a intra în posesia bucății de hârtie care le permite participarea la inaugurarea Național Arena.
Pentru prima oară în istorie, FRF a vândut biletele pentru un meci internațional numai pe internet. 45.000 de oameni și-au achiziționat tichetele din timp, majoritatea încă din perioada în care se vorbea de amicalul cu Argentina, însă au mai fost persoane care s-au trezit pe ultima sută de metri. Luni la prima oră, înainte de a deschide ușile, firma Danco Pro, partenerul federației în acest demers, mai avea 5.000 de bilete nevândute. În numai câteva ore, solicitările au blocat însă sistemul. La fel, și cozile de la intrare, care au paralizat activitatea în fața firmei. „Este tipic românesc ce s-a întâmplat. A fost o greșeală din partea noastră că am mai lăsat la vânzare bilete, deși am făcut acest lucru tot din dorința de a ajuta. Vrem să ne apropiem de modul de lucru din țările civilizate, dar nu putem astfel. Românului îi place să stea la coadă în ultima zi!”, a punctat Florin Leonte, reprezentantul Danco Pro.
Pentru că nu mai făcea față la cererea tot mai mare, firma a suspendat efectiv vânzarea. „Am rămas cu 2.000 de bilete, dar preferăm să nu le mai dăm”, a mai spus Leonte. Danco Pro a fost nevoită să tipărească tichete până aseară aproape de miezul nopții. Suporterilor nu le-a picat bine situația și au tunat împotriva federației, pe care o consideră vinovată de această situație. „Mai bine era pe vremea când luam de la casele de bilete”, a fost părerea generală.