Mircea Lucescu (79 de ani) este de neclintit, deși stadionul Steaua va fi arhiplin la meciul România – Lituania.
Selecționerul naționalei României a prefațat partida dintre România și Lituania, care se va disputa luni, pe 9 septembrie, la ora 21:45, pe stadionul Steaua. Mircea Lucescu a vorbit despre aportul publicului, dar și despre emoțiile sale. „Il Luce” a declarat că nu mai are emoții la partide de foarte mult timp, însă prezența spectatorilor pe stadion va aduce un mare plus pentru „tricolori”, care au nevoie de sprijinul suporterilor.
Naționala României a debutat cu o victorie impresionantă în noua ediție din Nations League, în deplasarea din Kosovo, scor 0-3. Mircea Lucescu s-a declarat impresionat de receptivitatea fotbaliștilor pe care îi are în subordine, iar printre subiectele dezbătute la conferința de presă dinaintea partidei cu Lituania de luni, 9 septembrie, „Il Luce” a vorbit și despre aportul fanilor. Fostul antrenor al lui Șahtior a spus că nu mai este mișcat de emoții, însă se bucură că fanii vor veni în număr mare să vadă echipa națională pe viu.
„Eu nu mai am emoții de mult. Sigur, mă pot bucura, mă pot manifesta, dar emoții de genul ăsta… Sigur, preocupat pot să fiu, mai ales de modul în care pregătesc echipa. Am, repet, la dispoziție niște băieți foarte receptivi. E meritul celor care i-au crescut și i-au adus la nivelul ăsta. Cel mai greu lucru pe care îl poți da jucătorilor e educația. Iar eu dacă am oameni educați, sunt convins că pot face rezultate.
Suporterii? Înseamnă enorm sprijinul lor, ce pot să spun. Până la urmă jucătorii joacă pentru ei. Și trebuie să simtă asta și să aprecieze lucrul ăsta. Fotbaliștii joacă pentru ei. Ei, într-adevăr, au emoții în confruntarea asta pozitivă cu publicul nostru. Simt prezența publicului. Sper ca suporterii să lase la o parte orice rivalitate de club și toți să susțină echipa națională”, a declarat Mircea Lucescu, înainte de România – Lituania.
Laude la adresa lui Mircea Lucescu vin și din partea jucătorilor echipei naționale, în frunte cu Răzvan Marin, care a luat parte la conferința de presă de duminică, 8 septembrie. Fotbalistul lui Cagliari a declarat că este fericit că poate fi pregătit de „Il Luce”, care oferă un mare plus prin experiența sa.
Domnul Lucescu a venit cu liniște, cu încredere și, bineînțeles, cu experiența dânsului. Noi am încercat să asimilăm cât mai bine toate informațiile primite de la dânsul și cred că asta ne-a și ajutat să obținem un asemenea rezultat. Noi oricum tot timpul am încercat să dăm totul pe teren, dar e normal să apară critici când nu vin rezultatele.
În momentul de față suntem într-un moment foarte bun, cu rezultate bune. Ne dorim să continuăm pe acest drum și să mulțumim pe cât putem pe toată lumea. Sincer, nici acum terenul nu era extraordinar, dar cred că încrederea pe care o avem în noi contează foarte mult și asta ne-a dus la punctul în care suntem astăzi”, a declarat Răzvan Marin, la conferința de presă premergătoare partidei România – Lituania.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER