Stanciu se gândește deja la Euro 2020: „Ar fi un dezastru dacă nu ne-am califica!”

Nicolae Stanciu, unul dintre marcatorii naționalei României în meciul cu Israel, s-a declarat mulțumit de victorie și mai puțin satisfăcut de reușita sa personală. Decarul Spartei Praga a adus egalarea cu un șut superb de la distanță, în minutul 65. Stanciu spune că tot ce contează, după meciul cu Suedia, este Liga Națiunilor, catalogând drept un dezastru ratarea calificării la Euro 2020.

„Mă bucur că am reușit să câștigăm, era important pentru noi, pentru moral. O să ne aștepte un joc mult mai greu cu Suedia. Când am mingea la 16, 20 de metri, mereu încerc să șutez, mă bucur că azi am marcat. Cred că e una dintre cele mai bune calități ale mele este șutul. Îmi place să trag foarte mult la poartă, dar nu o fac la fel de des ca înainte.

Primordial este faptul că am câștigat, nu că am marcat eu. Am intrat cu poftă de joc pentru că de fiecare dată când vin la națională îmi doresc foarte mult să joc. A fost un teren senzațional de bun, cred că orice fotbalist și-ar dori să joace pe o asemenea suprafață. Îmi pare bine că am reușit să intru bine, este al 20-lea meci al meu la națională.

Suntem conștienți de importanța meciurilor care urmează. Avem Liga Națiunilor, o competiție după care te poți califica la Euro, iar asta contează cel mai mult. Ar fi un dezastru dacă nu ne-am califica la Euro 2020″, a spus Nicolae Stanciu, la Pro X.

România s-a impus în Israel cu 2-1, după ce Hemed a deschis scorul în minutul 60, apoi Stanciu (65) și Țucudean (82) au întors rezultatul. Pentru tricolori urmează partida cu Suedia, de la Craiova, de pe 27 martie, pe noul „Ion Oblemenco”.

 

Publicat: 24 03. 2018, 22:12
Actualizat: 24 03. 2018, 22:23