„Stancu nu e Mutu”
Cariera lui Mutu la națională pare deja o chestiune de domeniul
trecutului. Răzvan Lucescu (foto) a anunțat că acesta va fi
înlocuit, pe viitor, de Bogdan Stancu.
Invitat la GSP TV, selecționerul Răzvan Lucescu a pus capăt
speculațiilor: „Acum se pune problema așa, Bogdan Stancu sau Mutu.
Adi are de partea lui valoarea și experiența. Timpul, entuziasmul,
acestea sunt ale lui Stancu. Viitorul e al lui Stancu. La meciul cu
Italia (n.r. – miercuri, 17 noiembrie, la Klagenfurt) se poate
înfige mai bine la națională”.
„Tănase n-a dat
satisfacție”
Sentimentele lui Răzvan Lucescu față de „Briliant” sunt clare:
„Mutu nu a fost corect față de națională. A greșit față de
grup”.Lucescu junior a vorbit și despre un alt jucător mediatizat:
„Cristi Tănase nu a dat satisfacție, nu mi-a plăcut cum a jucat
când l-am chemat. Răspunsul lui de pe teren nu a fost cel la care
mă așteptam”. Calculele de calificare la Euro 2012 au fost îmbinate
cu tradiționalele acuzații aduse arbitrajului: „În Bosnia nu
trebuie să pierdem, luăm patru puncte cu Albania și șase cu
Luxemburg. Atunci vom avea șanse la locul 2. Am avut și ghinion, un
penalty neacordat cu Albania și un gol luat din ofsaid cu
Franța…”