„Stau trei săptămâni** în cârje”
Fundașul Universității Craiova, Ovidiu Dănănae, a fost diagnosticat cu întindere de ligamente și un cartilaj desprins, după efectuarea examenului RMN în cursul zilei de joi, și va fi nevoit să stea trei săptămâni în cârje.
"Am efectuat RMN-ul astăzi. Mi-au spus că sunt niște firicele rupte la menisc, însă doctorii au spus că la prima vedere nu ar fi nevoie de operație, sper să revin cât mai repede. Nu trebuie sa forțez și trebuie să stau trei săptămâni în cârje. Am primit foarte multe telefoane de încurajare și le mulțumesc celor care sunt alături de mine", a spus Dănănae.
Jucătorul a adăugat că va fi alături de coechipierii săi de la Universitatea ori de câte ori va putea în această perioadă. "Voi fi alături de coechipierii mei ori de câte ori voi avea ocazia, atât în tribune, la meciurile de acasă, cât și în fața televizorului, la cele din deplasare și am încredere în cei care mă vor înlocui”, a declarat jucătorul.
Ovidiu Dănănae s-a accidentat în minutul 39 al partidei amicale dintre Ungaria și România, scor 0-1, la un duel cu jucătorul Dzsudzsak, fiind înlocuit de selecționerul Răzvan Lucescu.