Ștefan Radu, doar cu Franța?

Fundașul naționalei a venit accidentat de la Lazio și nu va fi în primul „11” al tricolorilor pentru meciul cu Luxemburg.

Victor Pițurcă se confruntă din nou cu probleme de lot! Radu Ștefan a venit la lot accidentat și nu s-a antrenat deloc în ultimele zile. Medicii naționalei speră ca el să fie apt pentru partida de pe Național Arena din data de 6 septembrie. Cuplul de fundași centrali de vineri ar putea fi Goian – Galamaz.

Ștefan Radu a fost singurul tricolor absent de la primul antrenament pe Național Arena. Fundașul pe care Victor Pițurcă îl vedea drept înlocuitorul lui Gabi Tamaș acuză probleme la genunchiul drept, la care a suferit o operație în urmă cu opt luni, și va fi indisponibil pentru primul meci oficial din mandatul lui Victor Pițurcă.

„A venit accidentat de la club, noi încercăm să îl punem pe picioare până la meciul cu Franța”, s-a rezumat să spună selecționerul.

Ștefan Radu nu s-a antrenat deloc cu ceilalți jucători convocați pentru „dubla” din preliminariile Euro în cele două zile de cantonament și nu va face parte din echipa României în meciul cu Luxemburg.

Publicat: 31 08. 2011, 08:30
Actualizat: 31 08. 2011, 08:36