În 1994, naționala României a obținut cea mai bună performanță la un turneu final, reușind să ajungă până în sferturile Campionatului Mondial. De atunci, tricolorii s-au zbătut în faza grupelor, iar calificarea în astfel de competiții este considerată a fi o performanță în prezent. Bogdan Stelea, unul dintre jucătorii de bază ai României în perioada în care turneele finale nu erau doar un vis, a vorbit despre națională, dezvăluind faptul că nu a fost reușită o performanță mai mare din cauza mentalității pe care românii o aveau atunci: „Generația noastră n-a obținut un titlu nu pentru că nu a avut noroc, ci pentru că în anumite momente am fost îngrădiți și nu ni s-a dat încrederea necesară. Consider că noi am fost o generație de excepție, care ar fi putut să dea mult mai mult. Nu am simțit acest lucru pe parcurs, ci după aceea”, a spus fostul portar la DolceSport.
Stelea a continuat să povestească problemele existente în lot la acea perioadă, arătând cu degetul către cel care se afla atunci pe banca tehnică, Iordănescu: „Atunci nu ridicam capul, îmi făceam treaba și credeam că așa trebuie. Iordănescu dialoga cu unii dintre noi, erau vreo 2-3 cu care vorbea în permanență. Noi aveam un prea mare respect pentru adversari din cauza lucrurilor care ni se transmiteau, ajungeam să fim timorați în fața lor.
Nouă ne-a fost frică să pierdem. Erau un dezastru dacă pierdeai. Până la urmă sportul în asta constă. Pierzi o dată, de două ori, un titlu, chiar și o finală, dar dacă ești bun, apoi câștigi”, a declarat acesta pentru aceeași sursă.
Bogdan Stelea a început Mondialul din 1994 ca titular în poarta României, dar după ce naționala a pierdut cu 1-4 cu Elveția, postul i-a fost luat de Prunea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER