Stenograma unei înfrângeri

Înfrângerea României în meciul cu Croația e ca o bomboană agricolă prea arsă consumată la pauză. Are un gust înecăcios, dar treci mai departe în așteptarea seminței perfecte, ușor crocante și sărate cât trebuie a victoriei cu Serbia. Dar, pentru asta, ca să n-arunci punga cu alde Piți, Sandu și Dragomir pe jos, trebuie să te uiți la coajă, să nu înghiți orice zboară pe ecrane. Întâi, Pițurcă e un strateg care mută piese pe lângă tricourile ca o tablă de șah a croaților. Asta e imaginea pe care vrea s-o aibă, asta v-o livrăm. Și dă-i, și mută calul Nicoliță, nebunul Florentin Petre, turnul Rădoi, turnul Goian. Turnul Goian n-are autorizație de construcție pentru Planul de Joc General cu Serbia, dar toți facem concesii, de la Piți la Oprescu. În sfârșit, mutări, strategii, da’ nu prea iese, că joacă fără rege. Mutu e în Italia, pe o tablă mai însorită. Mă rog, în condițiile astea, nimeni nu vrea să tragă în antrenor pe motiv de pioni, pentru că a fost un meci de pregătire. Da’ ce face antrenorul? Vine și zice după aia că am luat gol din două faze fixe și că înfrângerea e întâmplătoare. Aici deja e o problemă de logică, dincolo de jignirea unor adversari mai buni ca tine. S-a întâmplat o dată, fază fixă = gol, încă o dată fază fixă = gol, rezultă o înfrângere întâmplătoare? Da’ ce, s-a jucat World Barbut Games, table, de a dat adversarul de două ori șase-șase, gol în casă? La fazele fixe, când stă lumea mai liniștită, pe loc, se vede cel mai bine dacă jucătorii au luat notițe sau nu ori dacă i-ai ales pe unii care știu să citească de pe tablă. Pentru asta nu trebuie să citești stenograme DNA, obținute din vestiar. E mai simplu. După faza fixă te uiți pe tabela de marcaj.