Steven Davis, căpitanul reprezentativei Irlandei de Nord: „Este un punct bun, dar și o șansă ratată”
Căpitanul reprezentativei Irlandei de Nord, Steven Davis, a declarat, sâmbătă seară, că este mulțumit de prestația echipei în meciul cu România, deși consideră că s-a ratat o șansă prin necâștigarea acestei partide, informează site-ul oficial al federației nord-irlandeze.
„Este un punct bun, dar și o șansă ratată. Am jucat bine, dar pur și simplu nu am reușit să marcăm golul ce ne-ar fi adus trei puncte”, a declarat Davis.
Reprezentativa României a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susținut, sâmbătă, la Belfast, în compania selecționatei Irlandei de Nord, în etapa a șasea a grupei F de calificare la Campionatul European din 2016. România rămâne liderul grupei F, cu 14 puncte.