„Știam că nea Mircea va reuși să facă asta”. Unul dintre „copiii” lui Lucescu din fotbal, Ioan Ovidiu Sabău, a tras concluzia după Kosovo – România 0-3

„Știam că nea Mircea va reuși să facă asta”. Unul dintre „copiii” lui Lucescu din fotbal, Ioan Ovidiu Sabău, a tras concluzia după Kosovo - România 0-3
Vezi galeria foto - 5 poze

Ioan Ovidiu Sabău, Unul dintre „copiii” lui Lucescu din fotbal, a tras concluzia după Kosovo – România 0-3.

Victoria categorică a României, 3-0 în Kosovo, în primul meci din Grupa C2 a Ligii Națiunilor, a fost salutată de Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul liderului Superligii, U Cluj.

Concluzia trasă de Ioan Ovidiu Sabău după Kosovo – România 0-3, în Liga Națiunilor

Ioan Ovidiu Sabău a fost antrenat de trei ori de Mircea Lucescu, la Dinamo, Brescia și Rapid. Actualul tehnician al lui U Cluj a analizat prestația „tricolorilor” din Kosovo și a avut numai cuvinte de laudă la adresa mentorului lui.

„A fost un meci foarte bun, am văzut curaj, entuziasm, responsabilitate, dinamism, jucători care își asumă, au valoare. Am arătat ca o echipă omogenă, disciplinată, în care fiecare știa ce are de făcut.

Știam că nea Mircea va reuși să facă asta. Da, ei au avut posesie ceva mai mare, dar era una aparentă, fiindcă nu au reușit prea multe cu mingea. Noi am avut posesia inteligentă. Am jucat ba lung, pe atacanți, care sunt foarte valoroși, ba am făcut posesie când trebuia. De fapt, noi am controlat jocul”, a dezvăluit Sabău, potrivit gsp.ro.

Sabău nu are niciun dubiu că Lucescu va face față cu brio și acestei provocări

Tehnicianul lui U Cluj este convins că România va câștiga grupa, pentru că este o mare diferență de jucători, valoare și antrenor în favoarea „tricolorilor”.

Sabău amintește că românii evoluează la echipele lor de club în Italia și Anglia, iar atacanții sunt de mare viteză și tehnici. Alt atu al naționalei antrenată de Mircea Lucescu este dat de apărare.

„Mă bucur și pentru nea Mircea. Avea și el mare nevoie de această victorie, care îi aduce încredere, respect, la revenirea după atâția ani. Fiindcă presiunea e mare, așteptările la fel. Dar știu că va face față cu brio și acestei provocări. Edi Iordănescu a făcut multe lucruri bune, iar Mircea Lucescu va face mai mult, va duce această echipă mai sus”, este vonsin fostul mare mijlocaș.

Mesajul transmis de Sabău lui Chipciu și Cristea, care nu au jucat în Kosovo

Sabău anunță că este momentul ca această generație să facă pasul următor și să treacă la alt nivel, adică să creeze probleme și echipelor care te pun în dificultate, cum ar fi Belgia sau Anglia.

Pe de altă parte, el a spus că nu e deranjat de faptul că fotbaliștii convocați la națională de la U Cluj, Alexandru Chipciu și Iulian Cristea, nu au jucat în Kosovo. De fapt, ei nici măcar nu au fost opriți în lot.

„Le-am spus și lor la plecare că trebuie să se bucure de aceste momente și că dacă au fost convocați înseamnă că sunt printre cei mai buni și în formă. Acum, dacă și cât vor juca, e decizia selecționerului. Cât sunt acolo nu am nicio emoție, știu că vor fi bine antrenați și pregătiți pentru reluarea campionatului”, a mai transmis Sabău.

Publicat: 07 09. 2024, 20:19