Antrenorul echipei naționale de tineret a României, Emil Săndoi, a vorbit despre meciul amical pe care echipa sa îl va disputa contra Andorrei. Tehnicianul echipei Under-21 a declarat că nu îi tratează de sus pe fotbaliștii din Andora, chiar dacă țara respectivă nu reprezintă mare lucru în fotbal.
"Nu trebuie să credem că va fi un meci ușor. Întâlnim un adversar care nu este cotat în fotbalul mondial, dar asta nu înseamnă că nu tratăm meciul cu seriozitate. Contează fiecare gol marcat, fiecare punct câștigat. Îmi doresc un debut cu o victorie în această nouă campanie. Mă interesează și evoluția jucătorilor pe care îi urmărim de mai mult timp", a declarat Săndoi.
Tehnicianul a menționat că îl cunoaște de mult timp pe jucătorul Adrian Stoian care a debutat, sâmbătă, pentru AS Roma, în meciul pierdut cu scorul 4-1, în compania formației Juventus Torino: "Este un tânăr de mare perspectivă. Îl cunosc de foarte mult timp. Mă bucur pentru el că a reușit debutul la AS Roma. M-aș bucura să-și câștige un loc în lotul naționalei de tineret", a conchis Săndoi.
Adrian Stoian, jucătorul Romei, a declarat că este surprins plăcut de această convocare, pentru că nu se aștepta. De asemenea, puștiul lui Luciano Spalletti a declarat că visul său a fost să joace la Universitatea Craiova, dar că acum evoluează în Cetatea Eternă și va depinde doar de el dacă va mai juca la echipa "giallo-rosa".
"Eu țin cu Universitatea Craiova. Îmi doream să joc acolo dar nu s-a putut. La Roma a fost un meci destul de important pentru mine. Am avut emoții. Pe viitor depinde de mine dacă voi evolua.Nu mă așteptam să fiu convocat acum la echipa de tineret. Sunt destul de fericit și bucuros pentru această convocare". ", a spus Stoian.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER