Stoican: „Nu am crezut că putem întoarce rezultatul, parcă suntem blestemați!”

Antrenorul formației Dinamo, Flavius Stoican, a declarat, marți seară, că echipa națională a României este valoric sub Grecia dacă aceasta a reușit să câștige barajul și să se califice la Cupa Mondială din 2014.

E greu de spus ce ne-a lipsit, poate nici noi, la națională mă refer, n-am avut încrederea că putem întoarce acest rezultat. Păcat că ni se întâmplă numai nouă, parcă suntem blestemați. Dacă ei s-au calificat la Campionatul Mondial înseamnă că noi suntem sub Grecia„, a spus Stoican la finalul meciului de pe Arena Națională.

Reprezentativa de fotbal a României a ratat calificarea la Cupa Mondială din Brazilia, după ce a încheiat la egalitate, marți seară, pe Arena Națională, scor 1-1, cu selecționata similară a Greciei, în manșa retur a barajului de accedere la turneul din 2014. România a înscris prin Torosidis ’55 (autogol), iar pentru Grecia a punctat Mitroglou ’23. În tur, vineri, la Pireu, Grecia s-a impus cu scorul de 3-1.

Publicat: 19 11. 2013, 23:15
Actualizat: 20 11. 2013, 00:43