„Sunt convins că Mutu va redeveni cel pe care îl știm”** Îl convinge și pe Lucescu jr?

Mutu a fost operat și va lipsi o perioadă de pe teren. Victor
Becali are încredere însă în Il Fenomeno și spune că va reveni la
forma de altădată. Impresarul a declarat că atacantul este
fundamental pentru Fiorentina. Îl convinge Mutu și pe Răzvan
Lucescu?

„Mutu se simte bine și depune maximum de efort în timpul
recuperării: sunt sigur că în curând Adrian va redeveni cel care îl
știm”,
a spus Victor Becali intr-un interviu pentru
firenzeviola.it

Mutu, fundamental
pentru Fiorentina!

„Este un jucător fundamental pentru AC Fiorentina. Era o
partidă de Liga Campionilor, deci extrem de importantă pentru
echipă. Aportul său pe teren era importat și s-a văzut
asta”
, a completat Victor Becali.

Întrebat dacă gruparea din Florența va încerca, în perioada de
mercato de iarnă, să transfere jucători pe postul pe care evoluează
Mutu, Victor Becali a răspuns:

„Este încă prea devreme să vorbim de transferuri. În orice
caz dacă AC Fiorentina va trece de faza grupelor și va continua în
Liga Campionilor, ar putea avea nevoie de întăriri”.

Adrian Mutu a fost supus unei intervenții chirugicale, vineri,
într-o clinică din Florența, la meniscul medial al genunchiului
drept și, conform clubului AC Fiorentina, va necesita o perioadă de
recuperare de aproximativ 2-3 săptămâni. În aprilie, Mutu a fost
operat pentru o leziune a meniscului extern stâng.

Răzvan Lucescu a declarat în conferința de presă de luni că nu e
datoria lui să îl educe pe Mutu!

„E de datoria mea să-l educ pe Mutu la 30 de ani? Nu sunt
primul antrenor al lui Mutu la echipa națională. Cristea câți ani
are? 26. Trebuie să-l educ la vârsta asta?! Eu am de-a face cu
jucători care trebuie să știe că sunt niste exemple pentru toți. Eu
plec de la ideea că fiecare om are ceva bun și eu trebuie să scot
asta. Dacă acesta întoarce spatele, e treaba lui”.

Publicat: 09 11. 2009, 17:38
Actualizat: 09 11. 2009, 17:54