Gică Hagi, fostul căpitan al naționalei și după părerea multora cel mai bun fotbalist român din toate timpurile, a declarat că sârbii au făcut diferența în meciul de aseară, în duelurile unu contra unu. Hagi spune că naționala României se află într-o criză adâncă, afirmând că s-a simțit jenat în momentul în care a efectuat o comparație între modul în care s-a dezvoltat naționala lui Antic și modul în care a crescut reprezentativa noastră.
„E un rezultat dureros. Din afară e ușor să vorbești, însă istoria se scrie pe teren. S-a văzut diferența dintre Serbia și România în jocul echipelor, în duelurile 1 la 1. E păcat că în această campanie nu am realizat nimic. Suntem într-o criză profundă. Ne-am lăsat dominați și pe teren propriu de sârbi, la Constanța. Nu am ieșit din 16 metri. M-am simțit jenat când am văzut cum a crescut naționala Serbiei, care a avut parte de conflicte interne în ultimii ani”, a declarat Gică Hagi la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER