Dani Coman, portarul echipei naționale și al Brașovului, a declarat, la finalul meciului cu Austria, scor 1-1, că naționala este pe un drum bun, dar că reconstrucția este anevoioasă și va mai dura puțin până când Răzvan Lucescu va găsi formula perfectă.
„E greu atunci când nu dai gol la două-trei ocazii. Ne-am dorit foarte mult să câștigăm, dar atât am putut astăzi. Nu ne-am lăsat atacați pe final, ne-am străduit să ducem cât mai repede mingea în terenul advers. Sper să facem oamenii fericiți la următoarele meciuri. Suntem o echipă nouă, abia de patru meciuri jucăm împreună. Sunt sigur că vom ajunge la formula perfectă și că ne vom califica fără probleme la Euro”, a spus Coman la gsptv.
Portarul a spus câteva vorbe și despre lipsa acută de susținere din tribunele stadionului Ghencea. „Nu există interes la asemenea meciuri. Probabil că din cauza faptului că nu mai aveam șanse de calificare nu a venit mai multă lume la stadion”, a mai spus Coman.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER