„Suntem obișnuiți să nu ne calificăm!”. Cosmin Contra nu e mulțumit, după egalul cu Muntenegru: „Dacă nu e vina lui Daum, e a jucătorilor”. Cum este văzut Florin Andone în Spania
- Cosmin Contra, antrenorul român al lui Alcorcon, a vorbit, înaintea „dublei” naționalei cu Armenia și Kazahstan, despre șansele de calificare la CM, despre adversarii din grupă ai României, dar a analizat și evoluțiile lui Florin Andone, din Primera Division.
„Andone joacă titular la Deportivo, chiar dacă nu a maract goluri. Să știi că lumea e mulțumită de el. Se vorbește la superlativ despre el. Toată lumea îl apreciază și e un jucător de care se vorbește în fiecare etapă. Dă bătăi de cap apărărilor adverse. E titular in Primera Division”, a declarat Contra, la Digi Sport.
„Un pic de șansă îi lipsește. De multe ori, in careu, e lăsat singur. Are simțul porții, iar el iși creează singur ocaziile. Are și ghinion. La un corner, în etapa trecută, portarul de la Leganes a avut o intervenție bună. E acolo in fața porții, dar portarii au avut intervenții extraordinare”.
România a remizat, scor 1-1, cu Muntenegru, le debutul în grupă, iar Cosmin Contra nu s-a arătat prea încântat de situația de la națională: „Am văzut doar a doua repriză. Mie nu mi-a plăcut nimic. Fiecare antrenor își face analiza și dacă el consideră că nu a greșit cu nimic, înseamnă că a așa o fi. Dacă el nu-și reproșează nimic, înseamnă că e vina jucătorilor, așa deduc eu. Muntenegru va produce mai multe surprize. Nu e o națională care să fie ciuca bătăilor în grupă”.
Contra a comentat și posibilitatea ca Daum să așeze echipa într-un sistem 4-1-4-1, după ce cu Muntenegru a folosit doi
„închizători”: „Cred că e un sistem care are mai mulți jucători de atac, dar dacă cei din fața lui Hoban nu se repliază, e posibil să fim descoperiți. Dacă nu e ajutat de cei din fața lui, o sa-i fie cam greu să se apere”.
Discursul lui Contra a continuat a continuat în același ton, iar antrenorul lui Alcorcon a recunoscut că s-a creat o tradiție a ratării turneelor finale: „Dacă noi ne-am făcut probleme la ultimul meci cu Insulele Feroe și ne era frică, atunci avem de ce să ne facem griji cu Armenia. Ar trebui să ne respectăm adversarul. Teoretic suntem mai buni decat ei, dar trebuie să ne respectăm adversarul”.
„Nu ne-am mai calificat la un CM de foarte mulți ani, pentru că suntem obișnuiți să nu ne calificam. Nu va fi o tragedie dacă nu ne calificăm”
România are în față două meciuri, cu Armenia (8 octombrie) și Kazahstan (11 octombrie), contând pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2018, din Rusia.