„Sunteți frații noștri”
În jurul prânzului, mai mulți fani sârbi au venit la Mamaia pentru a încuraja naționala Serbiei chiar la hotelul unde aceasta este cazată.
Dimineața din ziua meciului a fost una normală pentru Stankovic, Vidic și restul sârbilor. După ce au luat micul dejun la restaurantul hotelului, elevii lui Radomir Antic au ieșit pentru o scurtă plimbare, de zece minute, pe faleza Mării Negre. După ce s-au relaxat privind marea, plavii s-au reîntors la hotel pentru o ședință video, masaj și somnul dinaintea partidei, asta după ce au luat prânzul.
Între timp însă, au avut surpriza ca un grup de fani să îi încurajeze chiar în hotel. Aceștia, veniți cu trenul la Constanța, au vorbit preț de câteva minute cu jucătorii și ne-au spus apoi că victoria, cu 3-1 chiar, este ca și asigurată. „Sunteți jurnaliști români?”, ne-au întrebat aceștia, după care ne-au spus: „Voi, românii, sunteți frați cu noi. Vă mulțumim și pentru mesajele de încurajare pe care le-am primit de la voi la momentul Kosovo”, au continuat aceștia, arătându-ne chiar și un zid al unui hotel din apropiere pe care alți suporteri au scris „Serbia is Kosovo”, mesajul care a apărut pe mai multe stadioane din România în momentul în care Kosovo a cerut independență față de Serbia. Au plecat apoi în oraș pentru a se întâlni cu restul supoterilor sârbi veniți la meci, aproximativ 1.000, nu înainte de a ne spune zâmbind: „Frați, frați, dar diseară vă batem”.