Superstițiile nord-irlandezilor dau speranțe României. „June jinx”, motivul ciudat pentru care naționala lui Iordănescu e favorită la Belfast
- Dacă România își trimite fotbaliștii de top, pe Lucian Sânmărtean și pe Răzvan Raț, la vraci în Serbia, adversara tricolorilor din preliminariile Euro 2016 se confruntă cu probleme care își găsesc explicații în superstiții.
În această perioadă, la Belfast este dezbătut subiectul „June jinx”, adică lipsa de performanțe a nord-irlandezilor în luna iunie. Conform presei din Irlanda de Nord, jucătorii și cei din staff-ul naționalei sunt îngrijorați de statistica ce arată faptul că echipa a pierdut opt din ultimele zece jocuri disputate în prima lună de vară.
Chiar dacă explicația specialiștilor pentru înfângerile din luna iunie sunt simple – majoritatea jucătorilor importanți ai naționalei vin după un sezon încărcat și ori se menajează, ori sunt accidentați – mulți dintre suporterii Irlandei de Nord sunt îngrijorați. Totuși, la nivel de declarații publice, selecționerul adversarei României rămâne optimist și susține că nu crede în „June jinx”.
„Astfel de jocuri nu sunt niciodată ușoare pentru că fotbaliști sunt la finalul unui sezon lung, dar în același timp știu în ce se bagă și implicarea lor a fost excelentă. Avem un grup de fotbaliști care par să se simtă bine unul în compania celuilalt, e un grup unit„, a spus Michael O’Neill. Selecționerul a răspuns și la întrebările legate de „June jinx”: „Nu sunt deloc îngrijorat, nu am nico superstiție, astfel că lucrurile astea nu sunt deloc importante pentru mine. Oamenii vorbesc despre rezultatele din amicale, despre faptul că am pierdut, însă noi nu am mai jucat meciuri amicale pe teren propriu în acest interval de timp. Suntem într-o formă bună înaintea jocului cu România și sperăm să obținem trei puncte. Asta ne-ar pune într-o poziție foarte, foarte bună„.