Surpriza Mircea Lucescu. Unde a apărut selecționerul României

FOTO: SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Selecționerul României, Mircea Lucescu, este aproape nelipsit din ceea ce înseamnă eveniment cu conotație fotbalistică, semn că este în continuare cât se poate de prezent în domeniul fotbalistic, deși naționala României a încheiat recent campania din Liga Națiunilor, terminată cu maxim de puncte de „tricolori”, cu șase victorii din șase partide disputate.

Mircea Lucescu a reușit să perpetueze forma bună a naționalei după Campionatul European din vara trecută, găzduit de Germania. Lucescu a vrut să-și împărtășească experiența sa de antrenor și celor care vor să devină antrenori și să obțină Licența PRO. Selecționerul a fost prezent la Școala de Antrenori din România pentru a ține o prelegere către cursanții care vor să obțină licența de antrenor.

Mircea Lucescu, prezent la Școala de Antrenori

Mircea Lucescu a apărut în cadrul unor cursuri de perfecționare la Școala de Antrenori din România, unde selecționerul și-a împărtășit experiențele sale din cariera longevivă de antrenor, atât la echipele de club, cât și de selecționer al echipei naționale, funcție pe care o ocupă și în prezent, deși nu se află la prima aventură ca selecționer, după ce a mai antrenat în trecut prima reprezentativă a României, dar și a Turciei.

Lucescu le-a vorbit viitorilor antrenori nu numai despre experiența sa în materie de fotbal, ci și despre filosofia fotbalului și a primit și întrebări din partea cursanților ce se pregătesc să obțină licența PRO, licență care le dă dreptul antrenorilor să activeze la orice club profesionist din primele eșaloane fotbalistice, dar și să stea pe bancă în cupele europene și să antreneze echipele naționale la nivel de seniori.

„Luni, 25 noiembrie, selecționerul echipei naționale, Mircea Lucescu, a fost prezent la București ca invitat al Școlii de Antrenori din România, participând la cursurile de perfecționare destinate antrenorilor posesori de Licență Pro UEFA.

Școala Federală de Antrenori a organizat un nou curs de perfecționare pentru antrenorii licențiați UEFA PRO. De data aceasta, invitatul special a fost Mircea Lucescu, cel care a oferit informații valoroase despre filosofia personală privind fotbalul, bazată pe competențele și experiența acumulată pe parcursul întregii sale cariere prestigioase.

A urmat o sesiune interactivă, cursanții adresând întrebări cu scopul de a primi recomandări privind jocul de fotbal, sfaturi despre gestionarea relației antrenor-jucător și alte aspecte de interes în cariera unui antrenor de fotbal la nivel profesionist.

La eveniment a fost prezent și Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, cel care a explicat cât de importantă este activitatea de formare-instruire ca antrenor, atât pentru tinerii care își doresc să îmbrățișeze această profesie, cât și pentru foștii fotbaliști care au activat la diferite nivelurile ale fotbalului.

Astfel, cunoștințele dobândite se vor transforma prin experiență în competențe care vor pune în valoare tot ceea ce au dobândit pe terenul de joc în calitate de jucători.”, a fost o parte din postarea Federației Române de Fotbal (FRF) de pe site-ul oficial.

Și Răzvan Lucescu a fost prezent la cursurile Școlii de Antrenori

Nu doar Mircea Lucescu a fost prezent luni la cursurile de perfecționare ale Școlii de Antrenori pentru cei care vor să obțină licența PRO. Acum două săptămâni a fost prezent pentru a ține o prelegere și fiul selecționerului, Răzvan Lucescu. Actualul antrenor al lui PAOK Salonic a vorbit și el cursanților pentru licența PRO.

„Pe 11 noiembrie, la cursurile de perfecționare pentru antrenorii cu licență UEFA PRO a fost prezent Răzvan Lucescu, antrenorul lui PAOK Salonic. În luna decembrie, Școala Federală de Antrenori va organiza un nou curs de perfecționare având un invitat și o tematică diferită cu scopul de a contribui la procesul de perfecționare continuă a antrenorilor licențiați UEFA PRO”, au mai menționat cei de la FRF în postarea de pe site-ul lor.

Publicat: 27 11. 2024, 17:05