Un fost fotbalist a tras concluzia despre ce dorește să facă Mircea Lucescu la naționala României și a precizat că mulți jucători tineri vor avea ocazia să debuteze sub comanda celui mai titrat antrenor român.
Mircea Lucescu a revenit pe banca României după mai bine de 40 de ani și a obținut două victorii categorice cu Kosovo (3-0) și Lituania (3-1). Noul selecționer are misiunea de a duce naționala la Cupa Mondială, după o pauză de 26 de ani. Florin Tene consideră că mulți tineri vor avea ocazia să debuteze pentru tricolori în mandatul lui Mircea Lucescu.
Fostul portar care a evoluat la cele mai importante cluburi din capitală (FCSB, Dinamo, Rapid) apreciază munca făcută de Mircea Lucescu, antrenorul despre care toată lumea a vorbit numai de bine. Florin Artene crede cu tărie că „Il Luce” va ajuta mulți tineri să își facă debutul la națională. Până acum, în primele două meciuri selecționerul a păstrat același prim „11” ca cel al lui Edi Iordănescu și a avut rezultate pozitive.
„O impresie foarte bună lăsată până acum de România. La experiența lui nea Mircea, unul dintre cei mai buni antrenori pe care i-am avut… nimeni nu se gândea că România nu va câștiga aceste două meciuri, cu toate că la al doilea meci am avut puțin noroc. Dar, se vede că jucăm bine, e o impresie bună până acum, jucăm pe atac și asta e important. Știm să ne și apărăm.
Eu cred că nea Mircea Lucescu va face o treabă foarte bună, va mai debuta și mulți tineri la națională, el a fost și este adeptul tinerilor, să îi crească, să îi formeze și să îi debuteze. Eu cred că va face o treabă foarte bună”, a declarat Florin Tene, potrivit sport.ro.
Florin Tene a strâns șase selecții la echipa națională alături de care a mers la EURO 1996.
Victor Dican (23 ani) este jucătorul pe care Mircea Lucescu ar putea să mizeze în premieră împotriva naționalei din Cipru sau Lituania. Mijlocașul lui Farul Constanța a fost convocat de urgență în locul lui Adrian Șut, după ce fotbalistul FCSB a suferit o accidentare și a plecat din cantonament.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER