Surprizele uriașe din lotul României! Cum și-a argumentat Daum decizia de a-i lăsa pe dinafară pe Adi Popa și Claudiu Keșeru
Christoph Daum a anunțat lotul cu care România va face deplasarea în Polonia pentru meciul din preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal din Rusia, de pe 10 iunie. Selecționerul a avut câteva susprize în rândul jucătorilor pe care i-a convocat pentru partida de la Varșovia, dar și pentru amicalul cu Chile.
Cristi Ganea și Alexandru Băluță au fost surprizele plăcute ale selecționerului României ținând cont că fundașul stânga a lui Hagi a câștigat titlul cu Viitorul, în timp ce Băluță a demonstrat că este unul dintre jucătorii indisponibili ai Craiovei.
Totuși, dintre numele mari, Adi Popa și Claudiu Keșeru se regăsesc doar pe lista adițională. „Motoreta” nu trece prin cea mai bună perioadă la Reading și nu este folosit constant la echipa care va disputa barajul de promovare în Premier League. Doar 275 de minute a prins Popa din iarnă, atunci când a ajuns în Anglia. De cealaltă parte, Keșeru este golgheterul Bulgariei cu 22 de goluri marcate, dar nivelul modest al campionatului și ultimele evoluții „șterse” de la națională l-au făcut pe Daum să-l țină în linia a doua.
- Lista adițională: Valerică Găman (Karabukspor), Alexandru Mățel (Dinamo Zagreb), Adi Popa (Reading), Florin Gardoș (Southampton), Claudiu Keșeru (Ludogorets)
Despre Adi Popa: „Îl cunoaștem foarte bine pe Adi Popa. În acest moment am decis să chem alți jucători, dar, dacă se va întâmpla ceva, Adrian va veni imediat la echipa națională. Mereu a dat totul pentru echipa națională”.
Despre Claudiu Keșeru: „Keșeru face o treabă bună cu Ludogorets, este golgheter acolo. Îl putem chema dacă se întâmplă ceva cu atacanții noștri. De aceea, Claudiu este un jucător pe care poți conta la orice oră. Dacă vom avea nevoie de el, îl vom chema”.