UPDATE: Președintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat că în cursul zilei de de joi nu se va lua o hotărâre în ceea ce privește ridicarea de către UEFA a dreptului de organizare a meciurilor pe Arena Națională.
Întrebat dacă UEFA va ridica dreptul de organizare a partidelor pe Arena Națională, oficialul stelist a răspuns: „Nu se ia o hotărâre astăzi. Am venit cu olandezii care se ocupă de gazon și o să se schimbe”.
Valeriu Argăseală, managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, o comisie UEFA, un reprezentant al Primăriei Capitalei și trimiși ai firmei olandeze ce a fost contactată de Gigi Becali pentru a schimba gazonul de pe Arena Națională au inspectectat aproximativ 30 de minute terenul pe care marți a evoluat echipa națională a României.
Un reprezentant al firmei olandeze a luat o mostră de gazon pentru analiză. La ieșire, managerul Mihai Stoica a refuzat dialogul cu presa: „Deocamdată nu putem discuta absolut nimic”.
Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, președintele CA al clubului, Valeriu Argăseală, o comisie UEFA și reprezentanți ai firmei olandeze ce a fost contactată de Gigi Becali pentru a schimba gazonul de pe Arena Națională inspectează stadionul pe care s-a disputat meciul România-Franța.
Surse din cadrul FRF au declarat că în acest moment UEFA nu și-a dat acordul ca pe arenă să se dispute meciuri și că, în urma inspecției și a discuției cu firma olandeză, forul european vrea să primească asigurări că suprafața de joc va fi în condiții optime până miercuri. Un raport final al UEFA va fi dat vineri.
Echipa națională de fotbal a României a remizat, scor 0-0, cu reprezentativa Franței, în preliminariile Euro-2012, în primul meci disputat pe Arena Națională, care a fost inaugurată în marți seară și la care au asistat 50.000 de spectatori.
După scurt timp de la începerea jocului România – Franța, peluza de pe Arena Națională a cedat sub crampoanele fotbaliștilor, numeroase bucăți de gazon desprinzându-se pe toată suprafața acesteia. Jucătorii se afundau în teren, nu își puteau ține echilibrul și era aproape imposibil de pasat la firul ierbii sau de driblat. După câte un duel pentru balon, fotbaliștii se ridicau de la pământ, puneau la loc brazda pe care au dislocat-o și abia apoi continuau faza.
Patronul firmei Gama Verde, care a montat gazonul pe Arena Națională, Adrian Oprișan, spune că partida România-Argentina s-ar fi jucat în condiții perfecte, dar că problemele la gazon au apărut ulterior, când efectul de seră provocat de temperaturile mari „a blocat tot sistemul radicular”.
Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că a trimis un avion în Olanda care l-a costat 20.000 de euro, pentru a aduce un specialist care să schimbe suprafața de joc de pe Arena Națională.
Joi, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat agenției MEDIAFAX că UEFA nu a interzis disputarea meciurilor pe Arena Națională și nici nu o va face, precizând însă că gazonul nu mai poate rezista decât pentru un singur meci.
„Mâine se ia decizia finală”, a declarat Valeriu Argaseală
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER