Sutter: „România va fi una dintre surprizele turneului!”

Fostul internațional elveția, Alain Sutter, a declarat într-un interviu acordat în exclusivitate cotidianului "Evenimentul zilei" că se așteaptă ca echipa națională a României să fie una dintre revelațiile turneului final al Campionatului European 2008.

"Dintre toate echipele de la Euro, pe România o știu cel mai puțin. Am urmărit-o însă în preliminarii și am văzut că are fotbaliști tehnici și talentați. Ca întotdeauna, de altfel. Va fi una dintre surprizele turneului! Nimeni nu așteaptă nimic de la România. Nu poți pierde absolut nimic într-o grupă ca a voastră, cu Italia, Franța și Olanda. Mă aștept la surprize mari în grupa C", a spus Sutter pentru EVZ.

Sutter, actualmente comentator al meciurilor naționalei Elveției la televiziunea publică, și-a amintit și de meciul de la Campionatul Mondial din 1994 atunci când a pus serios umărul la o înfrângere umilitoare a "tricolorilor", scor 1-4.

"Am avut noroc. Spun asta pentru că am prins noi o zi bună nu fiindcă România a jucat slab. Românii erau prea siguri pe ei. Au avut un start perfect, au bătut Columbia, favorita grupei, în primul meci, apoi n-au fost pregătiți mental de partida cu noi. Nu se așteptau să-i batem. Cu atât mai puțin să-i demolăm! I-am umilit, fără să ne dorim neapărat acest lucru. Nu înțelegeau nimic! Hagi și ceilalți erau agitați și țipau unul la altul. Era un semn al neputinței din partea lor. Era clar că nu puteau mai mult la acel meci", a povestit fostul internațional elvețian.

Publicat: 05 06. 2008, 08:50
Actualizat: 05 06. 2008, 09:10