Tactica prin care Adi Mutu vrea să califice naționala de tineret a României: lecții de la un „maestru” italian al strategiei!

„S-a pus cu burta pe carte”. Așa au scris reporterii ProSport de la Marbella, după ce l-au găsit pe selecționerul naționalei de tineret citind cu nesaț în balconul camerei sale. Cartea pe care o studiază Adi Mutu este scrisă în anul 2011 și în România se vinde cu 104 lei. Autorul ei are carnet de antrenor, dar nu profesează. El spune că analizele și sfaturile sale sunt rodul unei eforturi titanice, iar informațiile au fost strânse de la antrenori cu nume din fotbalul mondial.

Adi Mutu s-a lăsat de fotbal în anul 2016. În trei ani și jumătate a ajuns selecționerul naționalei de tineret, iar în acest moment este înscris la cursurile pentru „licența PRO”.

Adi Mutu își dorește să reușească în cariera de antrenor și face eforturi în acest sens. Se informează, merge la antrenamentele marilor echipe ale Europei și citește mult. „S-a pus cu burta pe carte” a fost concluzia reporterilor Prosport după ce l-au surprins pe selecționerul naționalei de tineret citind o carte despre fotbal în puținul timp disponibil dintre antrenamentele echipelor românești din Spania.

Cartea pe care o citește Adi Mutu se numește „Attacking Soccer: A Tactical Analysis” și este scrisă de italianul Massimo Lucchesi.

Cine este Massimo Lucchesi?

Massimo Lucchesi este un antrenor care a obținut licența B de la UEFA, dar care nu și-a propus să pregătească echipe de fotbal. Acum este autor de manuale de fotbal și directorul unei companii care îi ajută pe antrenori să studieze fenomenul și să se documenteze.

Platforma sa, Allenatore.net, are deja peste 20.000 de abonați, antrenori și fani, care vor să fie tot timpul conectați la noutățile din fotbal. Lucchesi este foarte des invitat la seminarii și prezentări. A ținut o conferință și în România.

Cartea pe care o citește Adi Mutu, în cantonamentul echipelor românești din Spania, se referă la anumite concepte, scheme și strategii de atac. Autorul analizează fiecare sistem de joc și explică și care sunt calitățile tactice, fizice și psihice ale jucătorilor de care ai nevoie într-o anumită situație.

Sunt prezentate, detaliat, cu ajutorul unor diagrame, anumite scheme de joc, dar și ce tip de antrenament trebuie implementat pentru a ajunge cât mai rapid și eficient la poarta adversă

 

Lucchesi a publicat și manuale legate de alte momente ale unei partide de fotbal și dă sfaturi și când este vorba de „pressing”, apărare, tranziții, echilibrul între atac și apărare.

Massimo Lucchesi  susține că în cărțile sale folosește informații adunate, în ani mulți de muncă, de la antrenori cu nume: Jose Guardiola, Carlo Ancelotti, Ronald Koeman.

Pe listă se află și Cesare Prandelli, un antrenor cu care Adi Mutu se sfătuiește foarte des și care a spus despre atacantul român că este „cel mai puternic jucător cu care a lucrat”. „Vreau să fiu antrenor. O să fac asta cu pasiune și mare plăcere. Ca cine vreau sa ajung? Ca Prandelli! Și din punct de vedere didactic, și ca antrenor… El mi-a dat libertate și m-a făcut să joc. Lippi este un strateg, care nu pierde din vedere niciun element, Capello este ambițios, iar Mourinho este arogant”, dezvăluia Adi Mutu într-un interviu acordat „Eu sunt 12”.

Autorul cărții susține că asistă foarte des la antrenamentele echipelor FC Barcelona, Anderlecht, Juventus și AC Milan și că sfaturile sale se bazează pe studii științifice și pe analiza datelor pe care le primește din „lumea întreagă”.

„În momentul meu de față nu am o filosofie de fotbal. Asta nu înseamnă că nu știu ce vreau de la mine. Eu trebuie să mă adaptez la realitate. Eu nu am putut să mă duc la un club și să spun că vrea pe unul sau pe altul, că așa joc eu. Am antrenat ce am avut și m-am adaptat jucătorilor pe care i-am găsit acolo.

Sper ca la un moment dat să mă duc și eu la o echipă și să spun: «Eu joc așa, vreau pe x sau pe y. Înseamnă că am ajuns bine dacă o să pot face asta»”, a încercat Mutu să-și explice planurile la conferința de presă organizată în Spania.

Publicat: 20 01. 2020, 16:53