Tamaș:** „Aș vrea ca Răzvan să rămână și dacă pierdem cu Franța! E cel mai bun antrenor din țară”
Gabi Tamaș susține că este bulversat de ce se întâmplă la
cluburile din Liga I. Fundașul lui WBA crede că antrenorii și
jucătorii ar trebui susținuți și în momentele grele, deoarece
criticile îi afectează și mai mult. Tamaș dă exemplu echipei sale,
unde nimeni n-a fost supărat că Bromwich a cedat cu 6-0 în fața
celor de la Chelsea.
„Am avut 2 sau 3 ocazii clare în Belarus, dacă se marca
atunci, mai vorbeam acum despre 2 puncte? Eu aș vrea ca Răzvan să
rămână și în cazul unui eșec la Paris. E printre cei mai buni de la
națională și cel mai bun antrenor din țară
Nu mai vreau să vorbesc de Dinamo, mereu am fost
criticat. Îi felicit pe cei de la Urziceni, au demonstrat că e o
echipă bună. Echipele mari care au jucat cu Urziceni i-au luat de
sus, s-a demonstrat că au greșit.
Nu mai înțeleg nimic din campionatul românesc. La noi se poartă să
se ceară demisia, vine un antrenor și nu poate să facă performanță
imediat. El încearcă să câștige. A venit la Dinamo să facă
performanță, n-a venit să se facă de râs.
Până la urma urmei, am văzut că numai Moți e vinovat, dar dacă nu
era el, poate era altul… Dacă este a cuiva, este vina echipei.
Totul este colectiv, nu joacă doar un jucător. Un jucător care
joacă slab și e criticat, atunci o să joace din ce în ce mai slab.
Chiar dacă nu zice că nu pune la suflet, el suferă și cedează
psihic.
In Anglia, după primul meci pierdut, eu eram afectat,
dar colegii mei nu era. După meciul cu Chelsea, 0-6, am avut o
ședință cu stafful tehnic: „Ne-au spus să stăm liniștiți,
campionatul e lung, nu ne bazăm pe punctele de la echipele
mari”, a declarat Gabi Tamaș la gsptv