Tamaș, cu „fundul la națională”
Gabriel Tamaș riscă să fie sancționat de conducerea FRF, după ce
n-a însoțit naționala în America de Sud. Se pare că fundașul a
acuzat oboseala, cu toate că se învoise de la echipa de club, sub
pretextul meciurilor solicitante de la prima reprezentativă.
În conferința de presă, Mircea Sandu a vorbit și despre atitudinea
lui Tamaș, care a preferat să plece în vacanță decât să se
deplaseze în America de Sud pentru a juca împotriva Braziliei și a
Paraguayului. „Este posibil să fie sancționat, fiindcă atitudinea
lui Tamaș, de a refuza naționala, nu este normală. Gabi a ajuns să
joace în străinătate datorită evoluțiilor de la Dinamo? Nu, el a
reușit să se transfere mulțumită echipei naționale. A întors fundul
echipei naționale!”, a declarat președintele FRF.
Meciul cu
Bosnia i-a stricat vacanța
Pentru că nu prea mai prindea echipa la West Brom, se pare că
Răzvan Lucescu l-ar fi sfătuit pe Tamaș să discute cu antrenorul
Hodgson, să îl introducă în ultimele etape din Premier League,
pentru a veni mai bine pregătit la națională, în vederea celor trei
partide din luna iunie. Fundașul a fost titular în etapa a 37-a,
dar pentru ultima partidă el s-a învoit de la Hodgson, motivând că
îl așteaptă un turneu istovitor în America de Sud, alături de
naționala României. Culmea, fundașul nu a jucat decât în meciul cu
Bosnia, lăsând de înțeles că nu a însoțit naționala peste Ocean din
cauza oboselii acuÂmulate în Premier League!
„Gabi Tamaș n-a ajuns la avion de la cantonament. Este act de
indisciplină, iar Ștefan Iovan va face un raport care se va studia
în Comitetul Executiv„, Mircea Sandu, președinte FRF.