Tamaș: „Ne calificăm la Mondiale”
This browser does not support the video element.
Gabriel Tamaș avea doar 11 ani în timpul Cupei Mondiale din
1994, dar își amintește perfect cum urmărea cu sufletul la gură
meciurile băieților din „Generația de Aur”. Fundașul lui WBA este
convins că naționala nu va mai lipsi de la următorul turneu
final.
Gabi, e greu să urmărești Mondialul la televizor, în
timp ce alții sunt acolo?
Păi noi suntem obișnuiți să vedem Campionatele Mondiale la
televizor, nu? Până reușim să închegăm din nou o echipă de valoare,
asta e viața.
Și mai avem de așteptat?
Rezultatele mari se fac cu suferință. Iar căutările sunt dureroase,
nu avem de face… Dar sunt convins că la următorul turneu final
vom fi acolo.
Cum e atmosfera la națională?
Răzvan a lucrat mult la acest aspect și acum suntem un grup unit.
Vrem să formăm o familie și să construim un grup și mai puternic
înaintea preliminariilor.
Vă veți recâștiga și suporterii?
Știm foarte bine că fără suporteri nu se poate, nu avem nicio
șansă. Și doar o națională avem, trebuie susținută. E nevoie de
răbdare și chiar ne dorim să fim din nou împreună. Pentru că noi
știm ce înseamnă asta, și noi am fost suporteri.
Mai ții minte care a fost primul tău Campionat Mondial
urmărit ca suporter?
Daa, cum să nu? Cupa Mondială din 1994, din America. Deși eram
foarte mic, țin perfect minte. Le ceream atunci părinților voie să
pot să merg cu ceilalți copii să vedem meciurile și ne-am bucurat
pentru fiecare victorie a tricolorilor de atunci.
Înseamnă mult naționala, pentru un fan?
Înseamnă foarte mult. Iar pentru un suporter care a și devenit
fotbalist înseamnă și mai mult. Orice jucător visează să ajungă la
echipa națională.
Care este cel mai frumos meci al naționalei pe care l-ai
văzut din postura de fan?
Da, România – Anglia din 1998. Eram copil, dar m-am bucurat și am
ieșit în stradă alături de ceilalți fani ai naționalei.
Visai pe atunci să joci sub tricolor?
Ai zis bine, chiar era un vis. Și iată că a devenit real. Dar,
pentru un jucător, ca să se simtă cu adevărat împlinit, trebuie să
participe la un campionat european și la unul mondial.
46 de meciuri a jucat Gabriel
Tamaș la echipa națională, pentru care a marcat trei goluri