Inconștiența lui Gabi Tamaș de a călca din nou pe bec la o acțiune a echipei naționale, alături de controversatul său coechipier Adrian Mutu, îl costă pe acesta nu doar eliminarea din anturajul primei reprezentative, ci și șansa de a ajunge la o echipă mai puternică decât cea pentru care evoluează în prezent, West Bromwich Albion din prima ligă engleză.
Din cauza orelor petrecute în night club înaintea meciului cu San Marino și a scandalului care a urmat acestei escapade, fundașul a ratat oportunitatea de a se transfera în Italia, acolo unde două echipe de prim-plan îl doreau din iarnă. După ce știrea că Tamaș și Mutu s-au dezmățat în timpul unei acțiuni a naționalei a făcut înconjurul lumii, interesul pentru fundașul în vârstă de 28 de ani a dispărut instant, exact cum s-a întâmplat și în luna iunie a acestui an, când Lazio a renunțat la el după ce i-a descoperit „picanteriile” din viața extrasportivă.
Impresarul Victor Becali, fost agent al jucătorului și omul care fusese învinuit că ar fi fost principala cauză pentru care mutarea lui Tamaș de la WBA la gruparea romană a picat, declara chiar cu o zi înainte de ultima escapadă a jucătorului că italienii s-au convins singuri: „Este fals să se spună că eu aș avea vreo implicare în ratarea acestui transfer. ce, oamenii din conducerea lui Lazio nu au și ei internet să citească informații despre Gabi?”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER