Cristi Tănase (foto) va face parte din lotul cu care România va aborda amicalul cu Turcia, de pe 11 august, conform unor surse apropiate selecționerului Răzvan Lucescu. Acesta va fi însă pentru stelist un test care va determina raporturile sale viitoare cu echipa națională.
Era de așteptat ca mijlocașul stelist să ia o pauză în ceea ce privește convocările la prima reprezentativă, după ce, în timpul turneului din Austria, a apărut în presă ca personaj central al unui subiect monden. Mai mult, nici evoluțiile sale la Steaua din acest început de campionat nu au fost unele convingătoare. După ce i-a lansat un ultim avertisment într‑un interviu acordat ProSport, selecționerul Răzvan Lucescu intenționa să nu-l mai convoace până când nu vedea la Tănase o evidentă schimbare de atitudine.
Dă randament sau iese din circuit
Îl va include însă în lot pe stelist pentru meciul cu Turcia. Primul motiv al acestei convocări este cel al crizei de mijlocași prin care trece acum echipa națională, dat fiind că Tiberiu Ghioane și Iulian Apostol vor lipsi din pricina unor accidentări. Tănase va merge deci la Istanbul, dar aceasta nu este neapărat o veste bună. Apropiați ai selecționerului ne‑au dezvăluit că Răzvan va folosi această convocare a lui Tănase drept una a edificării asupra a cât de mult s-a schimbat stelistul ca atitudine. În cazul în care Lucescu jr va fi dezamăgit, e de așteptat ca Tănase să fie ocolit pentru o lungă perioadă de timp în zilele în care se fac convocările. Practic, acțiunea „Turcia” poate fi percepută ca o ultimă șansă acordată lui Tănase de către selecționer.
7 meciuri a adunat până acum Cristi Tănase sub tricolor, marcând un singur gol
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER