„Tata” Puiu, personaj de Caragiale. Comando pentru general: Iordănescu a fost escortat prin tot orașul pentru a reveni la Național Arena. Selecționerul uitase de conferința de presă

Fază de un umor desprins parcă din schițele lui Caragiale după meciul pe care România l-a încheiat la egalitate, scor 0-0, pe teren propriu, contra Greciei. Extrem de abătut de faptul că prima reprezentativă a uitat să înscrie, „Tata” Puiu a uitat la rândul său să vină la conferința de presă de după dispută. El a fost întors de oamenii din Federație, la aproximativ o oră distanță după încheierea partidei.

România nu pare să aibă orizont în privința jocului prestat, de la meciul cu Feroe, din martie, Keșeru&Co negăsind calea spre plasele porților adverse. La fel de debusolat este și selecționerul, care nu de puține ori pare depășit de evenimentele din teren. Luni seară, însă, a fost prins în ofsaid și după terminarea partidei. Concret, Iordănescu a uitat de conferința de presă la care era obligat să participe și a plecat spre cantonamentul naționalei, fiind întors din drum de oamenii din Federație, după aproximativ 60 de minute de la încheierea partidei.

Odată obișnuitele flashinterviuri de după meci încheiate, selecționerul era așteptat în sala de conferințe de la Național Arena pentru clasica discuție cu jurnaliștii de după meci. A întârziat nefiresc de mult, iar toți au pus această situație pe seama faptului că „generalul” i-a băgat în ședință pe tricolori în vestiar, nemulțumit de cum au răspuns aceștia în partidele cu Ungaria și Grecia. Nimic mai fals. De fapt, Iordănescu a uitat complet de conferința de presă și a plecat împreună cu jucătorii spre cantonamentul naționalei din Mogoșoaia.

Sesizând gafa comisă de antrenorul naționalei, federalii s-au pus pe telefoane pentru a-i explica acestuia că e absolut necesar să se întoarcă. Autocarul naționalei ajunsese deja pe Dorobanți, în apropierea restaurantului Perla, astfel că generalul avea de străbătut un drum de aproximativ 4-5 kilometri pentru a ajunge înapoi la stadion. Oficialii FRF s-au mișcat însă repede și i-au pus acestuia la dispoziție o mașină escortată de poliție, astfel că, după aproximativ o oră de așteptare, selecționerul și-a făcut apariția în sala de conferințe.

Explicația sa pentru întârziere? O ședință la „cald” în care a analizat prestațiile fotbaliștilor din dubla jucată în ultimele 4 zile. „Îmi cer scuze pentru întârziere. V-am făcut să așteptați, dar am vrut foarte mult să am o discuție cu băieții noștri în vestiar. Am vrut să punctez cele 7-8 zile de pregătire, de cantonament și ce au însemnat aceste zile„, s-a scuzat selecționerul, după ce a aajuns în sala de conferințe de la Național Arena.

Publicat: 08 09. 2015, 09:49
Actualizat: 08 09. 2015, 18:55