Puțini au crezut cu adevărat că România se va califica la EURO 2024 și, chiar după obținerea acestei performanțe, nu foarte mulți au îndrăznit să creadă că tricolorii vor câștiga grupa de la turneul final în fața Ucrainei, Belgiei și Slovaciei! Nimic nu a fost întâmplător, iar valoarea Generației de Suflet fost reconfirmată chiar și în mandatul Mircea Lucescu, prin câștigarea grupei de Liga Națiunilor cu Kosovo, Cipru și Lituania, cu victorii pe linie.
Dar în culisele acestui parcurs care a bucurat milioane de români sunt, încă, multe episoade necunoscute publicului. Într-o confesiune specială oferită în exclusivitate pentru ProSport, Răzvan Marin a acceptat să împărtășească un moment-cheie care e foarte posibil să aibă implicații și pentru viitorul naționalei!
Răzvan Marin, tricolor ajuns la 65 de meciuri și 11 goluri pentru România, a fost determinant pentru evoluțiile noastre la EURO 2024, dar și în Liga Națiunilor din această toamnă. Când a fost pentru el momentul în care s-a convins că naționala de azi e capabilă de performanță cu adevărat?
Momentul decisiv pentru mine a fost chiar înainte de preliminariile pentru EURO. Știam foarte bine că suntem pe un drum bun, ne-am unit, atmosfera din vestiar, de la antrenamente, era total schimbată. Știam aceste lucruri, chiar dacă poate din afară nu se vedeau. Și, când a fost tragerea la sorți pentru preliminarii, am avut o discuție la telefon cu Ianis Hagi. Atunci am simțit!”
Răzvan Marin povestește, mai departe, în ce meci din preliminariile EURO 2024 crede că a avut loc declicul pentru întregul vestiar tricolor și care e condiția necesară pentru ca România să poată lucruri ce par imposibile:
Am văzut adversarii, știam ce putem și că suntem într-un proces de creștere evidentă. Noi deja construiam o echipă adevărată, dar era greu să fim crezuți fără rezultate! I-am spus lui Ianis: fii atent, ne batem cu Elveția pentru primul loc!. El era parcă și mai optimist, e oricum un tip mereu pozitiv și super încrezător. N-am ieșit public atunci să ne batem cu pumnul în piept, pentru că lumea încă nu avea încredere. Ne-ar fi crezut nebuni sau că vorbim ca să ne încurajăm 🙂 Dar asta am simțit. Iar declicul sportiv a fost la meciul din Elveția. Mi-am dat seama că putem lucruri ce par imposibile pentru toată lumea dacă o să ajungem să credem în fiecare meci până la capăt în noi și în forța noastră”
Ianis Hagi și Răzvan Marin au crescut împreună în academia Viitorului Constanța, sub grija lui Gică Hagi. Până azi, cei doi au fost pe teren împreună la nu mai puțin de 60 de partide disputate la seniori, dincolo de parcursul din perioada junioratului!
Este vorba de meciuri pentru Viitorul, naționala U21 și naționala de seniori a României, începând din aprilie 2015 și până azi!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER