După semnarea unor contracte cu Bergenbier și Bancpost, FRF a găsit un nou sponsor principal. Este vorba despre gigantul Telekom. Negocierile dintre cele două părți au ajuns la un consens, iar luni, noul partener a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă de către președintele Răzvan Burleanu.
Parteneriatul dintre Federația Română de Fotbal și Telekom este valabil pentru o perioadă de doi ani, cu posibilitate de prelungire, informează site-ul oficial al FRF. Parteneriatul cu Telekom marchează prima implicare a grupului pe piața sportivă sub noul brand și prevede bonusuri de performanță sportivă, mai notează sursa citată/
„Federația Română de Fotbal primește astăzi alături un partener deosebit de important care împărtășește valorile și principiile pe care ni le-am asumat în drumul spre performanță. Telekom Romania devine sponsorul principal al echipei naționale de fotbal și, astfel, confirmă viziunea noastră privind dezvoltarea fotbalului din România. Sunt convins că ne vom bucura împreună de cele mai frumoase rezultate ale „tricolorilor” și îi vom face pe români să fie mândri de performerii ei! Bun venit, Telekom România, în familia fotbalului românesc!”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele FRF.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER