Testul picat cu Israel îl determină pe Edi Iordănescu să apeleze la un alt „prim 11” pentru meciul cu Kosovo: „Vor fi schimbări!”. Care este marea temere a selecționerului: „Pot da informații” | VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

După remiza cu Israel de sâmbătă seară, scor 1-1 pe Arena Națională, Edi Iordănescu a tras câteva concluzii importante și a decis să apeleze la un alt „prim 11” pentru meciul cu Kosovo. Selecționerul a dezvăluit că va face mai multe modificări în formula de start și, în același timp, a spus care este marea sa temere cu privire la jocul de marți.

Edi Iordănescu, determinat să apeleze la un alt „prim 11” pentru meciul cu Kosovo. Ce a decis după jocul cu Israel și care e marea temere a selecționerului

Așa cum Edi Iordănescu a anunțat înaintea fluierului de start, România a jucat la victorie, sâmbătă seară, în partida cu Israel. Cu toate acestea, „tricolorii” au smuls doar un egal chinuit din confruntarea de pe Arena Națională și unii dintre jucători nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor.

În acest context, la conferința de presă premergătoare partidei România – Kosovo, care e programată marți, de la ora 21:45, tot pe Arena Națională, Edi Iordănescu a dezvăluit că va face mai multe modificări la nivelul „primului 11”. Pentru ca tactica să nu îi fie dejucată, selecționerul nu a dorit să ofere nume.

În același timp, Edi Iordănescu a dezvăluit că marea sa frică este legată de faptul că reprezentativa din Kosovo ar putea avea informații prețioase despre câțiva dintre jucătorii României. Ermal Krasniqi, de la CFR Cluj, dar și Albion Rahmani, de la Rapid, sunt ambii convocați de Kosovo pentru actuala acțiune a echipei naționale. Krasniqi este coleg la CFR Cluj cu „tricolorii” Cristi Manea, Mario Camora și Daniel Bîrligea, în timp ce Rahmani e coechipier la Rapid cu titularul din poarta naționalei României, Horațiu Moldovan.

„Vor fi schimbări, cu siguranță, dar nu pot să vă spun acum câte. Nu sunt decis și chiar dacă aș fi decis nu aș putea să spun public, deoarece face parte din procesul de pregătire a meciului. Avem nevoie de energie, nu mai contează numele, ci trebuie să alergăm, să ne angajăm și să câștigăm duelurile.

Vă spun cu sinceritate că așteptăm un joc mai dificil decât cel cu Israel. Kosovo are reprezentanți în toate cele cinci mari campionate din Europa și joacă meci de meci. Sunt jucători competitivi și vin să își joace ultima carte. 

Au jucători care pot da informații despre fotbalul românesc, ba chiar despre anumiți fotbaliști din lotul nostru”, a declarat Edi Iordănescu, la conferința de presă premergătoare partidei România – Kosovo.

Lotul României pentru meciurile cu Israel și Kosovo

PORTARI

  • Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 3/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0), Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0)

FUNDAȘI

  • Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 11/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 23/2), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 19/1), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 17/1), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 7/0), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 0/0), Mario Camora (CFR Cluj, 10/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 28/2)

MIJLOCAȘI

  • Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 1/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 12/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 11/0), Darius Olaru (FCSB, 11/0), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 30/4), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 60/12), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 46/2), Deian Sorescu (Raków | Polonia, 12/0), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu | Turcia, 9/1), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 26/2), Florinel Coman (FCSB, 7/0), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 12/3)

ATACANȚI

  • George Pușcaș (Genoa | Italia, 36/10), Denis Alibec (Muaither | Qatar, 31/3), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 0/0)
Publicat: 11 09. 2023, 15:25
Actualizat: 11 09. 2023, 16:01