Toantă sau curvă

Vă mai aduceți aminte de fărâma de speranță pe care am agățat-o
de ghetele finlandezilor în ultimul meci cu cehii din
preliminariile Mundialului 2006? Episodul cu cheta pentru Hyypia și
compania. Puneți-vă azi în pielea francezilor, cu urechile ciulite
la ce se întâmplă la Belgrad. Cât de îngrețoșați ați privi fostul
partener de grupă după ce ați afla că, la 0-5, marea lor vedetă a
benchetuit la un party organizat de un oficial al sârbilor?! După
ce-ți ștergi stupefacția, măcar o întrebare tot îți pui atunci când
bombăni de unul singur fără să te audă cineva.

Din fericire, nu e nicio teorie a conspirației. Mutu e doar un
imbecil, dar care putea să dea brânci naționalei în mocirla
suspiciunilor, de parcă nu aveam și așa destule pe cap. Una e să ți
se plângă de milă, după zicala cine-ai fost și ce-ai ajuns, și alta
să lași loc la îndoieli. Mutu n-a lăsat loc să se strecoare
întrebările din neglijență, ci chiar a alergat după ele. Nota bene,
în joc era fairplay-ul tuturor gafeurilor de la Belgrad, nu doar
imaginea de petrecăreț a lui Mutu. Una e să fii toantă, cu totul
alta curvă.

O noapte, două, după măcelul de la Belgrad, Mutu era liber să-și
înece necazul în oricare cârciumă din București până la Oradea sau
Botoșani. Nu și la Novi Sad. La invitația unor prieteni, nu a unui
conducător de club beat de fericire că tocmai a măturat pe jos cu
tine. Și cules din șanț a doua zi, era doar un subiect bulevardier
autohton. Mutu a expus însă chiar și un 0-5 să pară altceva.