Tony susține România la Euro

Redactor:
Adrian Epure
Tony susține România la Euro
  • Publicat:
  • Actualizat:

L-am întâlnit pe Tony pe celebra Champs-Élysées din Paris, unde campionul României vine să se plimbe săptămânal, alături de soția sa, franțuzoaica Elodie.

Proaspăt întors din Statele Unite, acolo unde și-a petrecut prima parte a vacanței, fotbalistul își încarcă acum bateriile pentru Liga Campionilor în țara sa natală.

Din start, nu poți să nu rămâi surprins de ușurința cu care Tony și Elodie vorbesc limba română. „Am avut noroc cu proprietarul casei de la Cluj, care ne-a învățat. În plus, sunt de părere că, în orice țară din lume muncești, ești mai respectat dacă vorbești limba respectivă. Când am venit prima oară la Cluj, nu știam să spun decât «la fel» și m-am dus la restaurant cu Semedo. Am avut o surpriză neplăcută comandând același lucru. (râde) M-am ambiționat și mai tare să învăț“, ne-a mărturisit jucătorul.

„Îmi place foarte mult pe Champs-Élysées, chiar dacă este o zonă extrem de scumpă. Are un parfum aparte. Numai că trebuie să ai grijă și de buzunare, pentru că se fură mult aici. Toți hoții știu că aici vin oamenii cu bani“, spune Tony, care a găsit și o metodă inedită de a se relaxa înaintea sezonului dificil care se anunță. „Voi merge la striptease cu tata și cu socrul meu. Vedem gagicile, mâncăm și ne simțim bine“, ne-a mărturisit fotbalistul. „Elodie, tu nu te superi pe el?“, a venit întrebarea firească. „Nu, n-am ce să-i fac“, ne-a răspuns, râzând, franțuzoaica.

Va ține cu România și Portugalia la Euro!
Chiar dacă e născut în Franța, fundașul în vârstă de 27 de ani nu are niciun sentiment pentru naționala țării sale natale. „Nu țin cu Franța. Nu-mi place deloc de Raymond Domenech. Mi se pare un tip arogant. În plus, nu l-a selecționat pe Trezeguet. E ca și cum România ar merge fără Mutu la Euro“, spune Tony. „La Euro, mi-aș dori să câștige Portugalia, dar le voi ține pumnii și românilor. Cred că pot face o figură frumoasă din postura de outsider. Așadar, forza România, forza Dică și Edy Stăncioiu“, a adăugat el.

Chiar dacă au fost rivali în campionat, fundașul îi apreciază foarte mult pe steliști și și-ar dori ca măcar câțiva dintre internaționalii din Ghencea să vină să întărească echipa din Gruia. „Dică este cel mai bun jucător român din Liga I. Steaua a câștigat multe puncte datorită golurilor sale decisive. Mi-ar plăcea ca el sau Goian să vină la CFR, ca să jucăm împreună în Liga Campionilor. Sper să putem realiza o figură frumoasă. Există mult entuziasm aici“, a explicat Tony, care ar vrea s-o întâlnească pe Manchester United în grupele Ligii.

Colecționează ceasuri și cercei
Spre deosebire de alți fotbaliști, Tony nu cheltuie prea mulți bani pe haine scumpe. „Îmi plac hainele de firmă, dar nu reprezintă o prioritate. Prefer să-mi ajut familia, decât să arunc banii aiurea. Nu sunt un tip pretențios. Îmi cumpăr multe haine din outleturi“, ne-a mărturisit fundașul, care are totuși o manie: „Îmi place să colecționez ceasuri și cercei. Am adunat cam 50 de ceasuri și mai bine de o sută de cercei. Am și multe inele, inclusiv cel primit de la ProSport, după ce am ieșit campioni“.

Familia și prietenii sunt îndrăgostiți de România
Chiar dacă, la început, au fost reticenți în privința transferului său în România, membrii familiei lui Tony s-au convins între timp că a fost cea mai bună alegere.

„Nici mie nu mi-a plăcut prima oară ideea de a veni în România. Am plâns chiar de ciudă când a venit oferta de a juca acolo. Eram totuși un nume respectat în Portugalia. Însă mi-am schimbat părerea din prima. De curând, le-am povestit unor prieteni cât de bine mă simt la Cluj. Au râs, așa că le-am propus să vină în vizită trei zile. Le-a plăcut atât de mult, încât cu greu au plecat după două săptămâni, nu înainte și de a goli fan shop-ul de tricouri“, ne-a povestit Tony.

Extrem de mândri că fiul lor a câștigat eventul în România, părinții lui Tony au izbucnit chiar în plâns în momentul în care fiul lor le-a adus ProSportul în care fotbalistul era desemnat cel mai bun fundaș dreapta din campionat.

A refuzat să meargă la Clairefontaine
Când avea 11 ani, părinților lui Tony le-a fost propus ca băiatul lor să meargă la celebra academie de fotbal de la Clairefon­taine, dar acesta a refuzat: „Aveam o anumită libertate când eram mic, iar acolo era pușcărie curată. De-aia n-am vrut în ruptul capului să merg. Când mi-am dat seama ce-am pierdut, am regretat enorm“. Fotbalistul vrea să mai joace fotbal până la 32-33 de ani, după care intenționează să devină antrenor de copii.

Tony bea câte zece cafele pe zi
Fundașul „feroviarilor“ este totodată un mare gurmand. „Mănânc mult, dar alerg și nu mă îngraș. Îmi plac foarte mult sarmalele, chiar o rugăm pe una dintre angajatele de la stadion să ne mai facă câte o oală din când în când. Mâncarea de la voi seamănă în general cu cea portugheză, așa că-mi place. De asemenea, ador cafeaua, beau câte zece în fiecare zi“, ne-a povestit Tony, care era pasionat de istoria Franței când era mic.

Are încredere în noua achiziție a Stelei

Tony crede că noua achiziție a steliștilor, Tiago Gomes, este o afacere excelentă făcută de roș-albaștri. „Este un jucător extrem de bun, cred eu că va face jocuri foarte bune dacă se va adapta repede în România. Știu că ar fi putut să vină și la CFR Cluj, dar în locul lui a fost adus până la urmă Andre Leao“, ne-a spus fundașul „feroviarilor“, care nu a dorit să plece în această vară de la CFR, deși avea câteva oferte tentante din Portugalia și Germania

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături de iubita româncă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături…
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii șocante și imagini surprinse de un martor. Ce ar fi făcut băiatul de 17 ani cu câteva minute înainte de tragedie?
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii…
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un club de TOP din Europa
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un…
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Mesajul unei ucrainence fugite de război în România:
Mesajul unei ucrainence fugite de război în România: "Fiți mai recunoscători și haideți să luptăm împreună"
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce contează!”
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce…
România a pierdut o legendă. Toată țara îl plânge pe marele actor și regizor. A fost stea pe scenă și în filme
România a pierdut o legendă. Toată țara îl plânge pe marele actor și regizor. A fost stea pe scenă și…
"Andreea!” Filmarea greu de privit cu fiica lui Igor Cuciuc, făcută cu doar o lună înainte să moară! Imaginile au…
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în detaliu?
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în…
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×