Torje: „Când joci împotriva unei campioane mondiale ești mult mai motivat!”** Crezi că tricolorii vor fi la fel de motivați și în preliminarii?

Debutant în naționala mare, mijlocașul dinamovist Gabriel Torje
mărturisește că evoluția bună a „tricolorilor” din meciul cu Italia
a fost determinată în bună măsură și de anvergura
adversarului:

„Sigur că mă bucur. Atunci când joci cu o echipă atât de valoroasă,
fostă campioană mondială, ești mult mai motivat, iar acest rezultat
ne dă multă încredere în forțele proprii. Avem speranțe într-un
viitor mai bun. Am tratat și acest amical ca pe un meci oficial.
Mi-am dorit foarte mult să câștigăm și, cu puțină concentrare, am
fi reușit. Oricum, a fost un meci frumos. Pentru orice debutant la
națională, este o mândrie să te afli printre grei. Am fost primit
foarte bine de băieți, m-au încurajat și mă simt bine la
lot”
, a spus Gabi Torje în Libertatea.

Publicat: 19 11. 2010, 08:25
Actualizat: 19 11. 2010, 08:26