Mijlocașul Gabriel Torje a declarat că nu este o rușine pentru echipa națională a României să dispute un meci amical cu San Marino și că jucătorii convocați nu se simt jigniți.
„Nu este o rușine să jucăm cu San Marino, nu ne simțim jigniți. Nu ne vom duce acolo ca niște vedete, pentru că și argentinienii dacă veneau nu o făceau cu nasul pe sus ca să inaugureze cel mai frumos stadion din România”, a spus jucătorul dinamovist după antrenamentul echipei naționale de sâmbătă, de la Centrul de Fotbal Mogoșoaia.
La rândul său, jucătorul Mircea Cristescu (FC Brașov) a precizat că pregătirea de la Mogoșoaia a fost dificilă, dar că nu se poate plânge, deoarece se află la prima convocare pentru echipa națională. „Au fost trei antrenamente pe zi, a fost obositor, dar nu mă pot plânge, pentru că a fost prima mea convocare la echipa națională. Chiar nu mă așteptam să fiu chemat la lot. Nu contează dacă nu voi fi oprit în lotul pentru San Marino, pentru că a fost o experiență extraordinară pentru mine”, a precizat Cristescu la întâlnirea cu jurnaliștii.
Echipa națională a României va întâlni, în deplasare, reprezentativa statului San Marino într-un meci amical ce va avea loc miercuri, de la ora 21.30.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER