Torje: „Nu multe echipe vor lua puncte aici! I-am studiat în prima repriză și ne-am dat seama unde putem profita!”
România s-a impus în Estonia, scor 2-0, la debutul în preliminariile CM 2014, ambele goluri fiind înscrise în repriza secundă de Torje și Marica.
Marcatorul primului gol, Gabi Torje, se declară mulțumit de meciul făcut de el și colegii săi în Estonia, dar avertizează că victoria poate căpăta greutate doar daca vă fi dublată de un succes în partida cu Andorra.
Mijlocașul de bandă dreaptă e convins că estonienii vor reuși să producă multe surprize în grupa de calificare.
„Mă bucur că am avut parte de un început bun, dar trebuie să conștientizăm că momentan nu am realizat nimic. E o obligatoriu să rămânem concentrați la meciul de marți. Și la el trebuie să ne gândim, nu la dubla cu Olanda și Turcia, din octombrie. Prima repriză a fost una pentru studierea adversarului. Apoi ne-am dat seama care sunt punctele lui slabe de care am putea să profităm. Nu multe echipe vor lua puncte aici, pentru că Estonia așa a jucat și în preliminariile pentru CE și a ajuns in play-off”, a declarat Gabi Torje la finalul partidei.