Tosic: „Avem foame de rezultate”

I se spune „Bambi“, dar aduce cu Hagi la joc. Iar cele 7 milioane de euro plătite de câștigătoarea Ligii Campionilor, Manchester United, pentru el la doar 22 de ani spun totul despre Zoran Tosic. În plus, marele Sir Alex Ferguson l-a gratulat deja, declarând că este un stângaci extrem de natural. Văzut de presa britanică drept viitorul Cristiano Ronaldo, „Bambi“, așa cum era alintat din cauza înălțimii scăzute, a vorbit în exclusivitate pentru ProSport despre meciul de pe 28 martie, dintre România și Serbia, despre posibilitatea de a juca în Liga I și atmosfera din vestiarul deținătoarei Premier League.

Care sunt primele trei lucruri care îți vin în cap când vine vorba de România?

Vedetele voastre, Mutu și Chivu, și clubul la care era să ajung, Poli Timișoara.

Îți mai amintești cum ți-a fost prezentată Poli atunci când ai primit oferta?
Sigur, a fost tot atunci când a venit și fostul meu coleg, Emeghara, la Timișoara. Agentul meu mi-a spus că e unul din cele mai iubite cluburi din România și că pentru mine ar fi un pas înainte. Era un proiect interesant și știu că erau câțiva jucători de valoare acolo, cum ar fi cel care ne-a dat gol când am jucat cu Partizan la voi (n.r. – Gigel Bucur) sau decarul (n.r. – Artiom Karamyan). A, și să nu uit, Alexa e cel mai bun. Am mai jucat și acum doi ani contra lui și chiar m-a impresionat. Totuși, eu întotdeauna am țintit mai sus și mi-am dorit să ajung într-un campionat mai puternic.

Foarte mulți tineri din Serbia pleacă în campionate de top. Care e secretul?

Într-adevăr, avem foarte mulți jucători talentați. Și, dacă aveți impresia că eu sunt mic, să vedeți copiii de 14-15 ani ce fac cu mingea. Atât la Partizan, cât și la Steaua Roșie li se acordă o importanță deosebită tinerilor. Efectele au început să se vadă deja și simt un viitor mare pentru Serbia. Europa va mai auzi de talentele de la noi.

Să vorbim și despre echipele naționale. Este decisiv meciul de la sfârșitul lunii?
În acest moment, ambele echipe au șanse importante să se califice și, probabil, după partida de la voi, una din ele va lua o opțiune serioasă. Personal, m-aș mulțumi cu un egal în deplasare, pentru că acasă vă batem sigur, nimeni nu o să ne ia puncte acasă, iar noi am avut un start bun, în ciuda înfrângerii cu Franța, și voi ați pierdut cu Lituania. Suntem favoriți!

Terenul de la Constanța nu se prezintă prea bine…

Acesta este în avantajul vostru, pentru că noi suntem tehnici și rapizi. Totuși, Serbia e în formă mare și foamea noastră de rezultate va compensa acest lucru. Ne vom dărui suplimentar. Aveți motive să vă temeți dacă ne gândim că voi v-ați chinuit cu Bulgaria în preliminariile trecute, iar noi suntem mult mai buni decât ei, i-am zdrobit într-un amical.

Contează că aveți mulți jucători legitimați la cluburi foarte mari?
Chiar dacă, e drept, nu aveți foarte mulți fotbaliști la „granzii“ Europei, sunt totuși Mutu și Chivu la echipe de top din Italia, deci nu ne va fi nici nouă ușor. Să așteptăm și să vedem ce va fi (râde)…

De cine îți e teamă din echipa noastră?

Doar de Adrian Mutu. Este senzațional, dar va avea și un paznic pe măsură (râde): colegul meu, Nemanja Vidic!

Unul din oamenii de bază ai lui Pițurcă, Rădoi, a plecat în Arabia Saudită…

Nu știu foarte multe despre nivelul de acolo, dar cred că e un pas înapoi de la Steaua la Al-Hilal. Mă rog, știe el mai bine, dar eu îl cunosc pe Rădoi, l-am văzut cum joacă și am auzit că a fost aproape de Inter. Merita să joace acolo sau la un club mare dintr-un campionat puternic.

Cine se califică mai departe?

Pe mine mă interesează doar de țara mea. Totuși, mi-ar plăcea să mergem împreună la Campionatul Mondial și pentru faptul că Franța este favorita grupei și o echipă mai puternică, deci am elimina un adversar redutabil la turneul final.

16 selecții are Tosic la echipa națională a Serbiei, pentru care nu a reușit să marcheze până acum

1,71
metri înălțime are Tosic, motiv pentru care a fost poreclit în țara natală „Bambi“

Tosic și-a început cariera la seniori pe postul de fundaș dreapta. Ulterior i-au fost remarcate calitățile tehnice de excepție și a fost mutat în linia de mijloc

Este vicecampion european de tineret cu naționala Serbiei. La turneul final din 2007 a jucat cinci meciuri din cinci, dar nu a reușit să marcheze

A înscris primul gol în campionat la vârsta de 19 ani, când încă evolua fundaș dreapta

Este un fan declarat al celor de la Manchester încă din copilărie, iar idolul său din tabăra „diavolilor” este Ryan Giggs

Publicat: 09 03. 2009, 08:55
Actualizat: 09 03. 2009, 18:21