Mijlocașul Zoran Tosici (Manchester United) a declarat că echipa Serbiei trebuie să-și impună jocul încă din startul partidei de sâmbătă cu România, din preliminariile Cupei Mondiale din 2010, și să înscrie cât mai repede, informează publicația Sportske.
„Cu Franța am marcat repede, iar la final am fost mulțumiți cu un punct. Cu România vom juca la victorie. Trebuie să ne impunem autoritatea încă din startul partidei, ofensiva este calea succesului. Vom încerca să înscriem repede, ca și în meciul cu Franța. Avem jucători mai buni, jucători capabili să rezolve un meci. Suporterii vor fi alături de noi. Va trebui să fim deștepți, și noi și ei. Îi rugăm pe fani să nu dea atenție rivalilor, ci să ne încurajeze pe noi. Este un meci decisiv și trebuie să dăm dovadă de suficientă maturitate pentru a ne îndeplini obiectivul”, a spus Tosici, vineri, într-o conferință de presă.
Fundașul Aleksandar Kolarov (Lazio Roma) a afirmat că echipa Serbiei este superioară României, lucru demonstrat și la Constanța, în primăvară. „Nu se compară Franța cu România, Franța e una dintre cele mai bune echipe din lume, cu România ne va fi mai ușor. Jucăm în fața propriilor suporteri, am arătat ce putem în aceste preliminarii, suntem favoriți și nu trebuie să irosim această șansă. Suntem în postura de a obține calificarea matematic pe propriul teren și trebuie să reușim. Știm cum să jucăm împotriva României, i-am bătut la Constanța și asta îmi dă dreptul să fiu optimist”, a spus Kolarov.
Partida Serbia – România, din grupa a 7-a a preliminariilor Cupei Mondiale din 2010, se va disputa sâmbătă, la Belgrad, de la ora 21.30.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER